Bănci noi, puieți, flori și gazon pe strada Basarabilor din Slatina. Și alte zone se află în reamenajare/ FOTO

Primăria municipiului Slatina anunță finalizarea lucrărilor de reamenajare a zonei aferente străzii Basarabilor (perimetrul blocurilor 5-6-7).

Lucrările au fost efectuate de SC Dezvoltare Urbană SRL Slatina, înființată, sub autoritatea Primăriei Slatina și a Consiliului Local Slatina, anul trecut.

„Lucrările au constat în amplasarea de bănci noi de odihnă în zonele reabilitate, înlocuirea vechilor bănci devastate în ultimii ani, aflate la intrarea în blocurile din zonă, plantarea de puieți, flori și gazon. Lucrările au fost efectuate în regie proprie de SC Dezvoltare Urbană SRL”, a declarat purtătorul de cuvânt al primăriei, Mugurel Manea.

În urma acestor lucrări, aspectul străzii Basarabilor în perimetrul unde am intervenit a devenit unul civilizat, a precizat primarul Slatinei, Emil Moț.

De precizat că și alte zone de pe raza municipiului se află, în această perioadă, în diverse stadii de reamenajare.

sdfvbn

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here