Mare spectacol în Olt: Andra, Constantin Enceanu, Petrică Mâțu Stoian, Nicolae Furdui Iancu, Steliana Sima și Mariana Ionescu Căpitănescu

Vedete de top din lumea muzicii populare și ușoare românești vor susține, duminică, recitaluri de zile mari la Fetivalul naţional „Sărbătoarea Iilor” de la Cezieni, un proiect cultural dedicat Centenarului Marii Uniri care se desfăoară în perioada 5-24 iunie.

Este vorba despre îndrăgiții interpreți de muzică populară Constantin Enceanu, Petrică Mâțu Stoian, Nicolae Furdui Iancu și taraful său, Steliana Sima, Mariana Ionescu Căpitănescu, Anișoara Popescu și Cătălin Pandurescu, care vor urca pe scenă în ultima zi a festivalului, duminică, 24 iunie, de la ora 17.00.

Tot duminică, începând cu ora 22.00, va susține un recital și Andra, informație certă acum, după ce, la începutul festivalului, participarea vedetei la eveniment a fost pusă sub semnul îndoielii.

„Vine și Andra, se știe sigur acum. Avem contractele semnate cu toți artiții invitați la festivalul nostru”, a confirmat primarul din Cezieni, Dănuț Gușatu.

Tot duminică, va avea loc o paradă națională a costumelor populare, cu reprezentanți din toate zonele etnofolclorice importante ale țării, dar și o „o horă a iilor”. Un juriu de specialiști vor și premia cele mai valoroase ii.

Începută de inginerul Tudor Dănacu în anul 1974, după un obicei al Principesei Brâncoveanu, care a premiat cele mai frumoase ii cusute de femeile din sat între anii 1920-1947, Sărbătorea Iilor de la Cezieni s-a constituit ca o formă de rezistență a frumosului și tradiției locale la tot ce însemna falsitate și kitsch.

Anual, sute de ii pleacă din Cezieni, atât în țară cât și peste hotare, demonstrând că arta milenară a cusutului este încă vie și că va dăinui multă vreme de acum încolo.

Anul acesta, Institutul Național al Patrimoniului a selectat Festivalul Național „Sărbătoarea iilor” de la Cezieni ca fiind relevant a se desfășura în cadrul Anului European al Patrimoniului Cultural 2018.

Evenimentul este organizat de Primăria Cezieni, Consiliul Județean Olt și Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Olt.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here