Paul Stănescu, la Slatina: Nu cred că domnul Klaus Iohannis mai poate câștiga un mandat

Viceprim-ministrul Paul Stănescu, vicepreședinte al PSD, a declarat, sâmbătă, la Slatina, că nu crede ca președintele României să mai câștige un mandat în fruntea țării.

Un insucces al lui Kalus Iohannis la alegerile prezidențiale ar putea fi declanșat și de faptul că președintele țării refuză să pună în aplicare o decizie a Curții Constituționale.

„Poate fiecare cetățean din această țară să facă orice, dar ceea ce este incredibil este că e primul președinte care nu respectă decizia Curții Constituționale. Putem să candidăm toți, depinde cine va câștiga alegerile și fiind exemplul numărul unu în această țară, sigur că e foarte complicat și nu cred că domnul președinte Klaus Iohannis, dacă merge în același ritm, mai poate câștiga un nou mandat, românii să-l mandateze din nou. Deja am trăit era Băsescu și vedem că nu s-a schimbat nimic, ba din contra, în era Klaus Iohannis deja e mai rău, lucrurile nu merg bine deloc”, a declarat Paul Stănescu.

Întrebat dacă PSD se gândește la suspendarea lui Klaus Iohannis, Paul Stănescu a răspuns că partidul nu a luat încă o decizie în acest sens.

„PSD își face o strategie, ca orice partid, dar, până la momentul acesta, nu am luat o decizie. Vedem cum vor evolua lucrurile, vedem dacă președintele Iohannis mai citește, se mai gândește și înțelege ce e scris în acea decizie a Curții Constituționale. Poate îi vine gândul bun să o pună în aplicare”, a mai spus Paul Stănescu.

Viceprim-ministrul Paul Stănescu a fost sâmbătă, la Slatina, împreună cu ministrul Agriculturii, Petre Daea, cu europarlamentarul Gabriela Zoană, vicepreședinte al Comisiei de Agricultură și Dezvoltare Regională din Parlamentul European, și cu parlamentarii social-democrați de Olt, pentru a participa la deschiderea caravanei naţionale de informare şi promovare „Alege oaia!”, dar şi la Conferinţa judeţeană pentru alegerea unei noi conduceri a Tineretului Social Democrat Olt.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here