Dorin Cocoș, condamnat la 3 ani și o lună cu executare în dosarul ANRP. Alina Bica, achitată

Magistraţii instanţei supreme au decis achitarea fostei șefe a DIICOT în dosarul despăgubirii frauduloase a omului de afaceri Gheorghe Stelian de către Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor (ANRP), în care prejudiciul depăşeşte 60 de milioane de euro.

Fosta şefa a DIICOT Alina Bica a fost achitată vineri de ÎCCJ în dosarul ANRP. Decizia nu este definitivă.

Alina Bica era acuzată de abuz în serviciu și luare de mită.

În același dosar, omul de afaceri Dorin Cocoș a fost condamnat, pentru trafic de influență, la 2 ani și 4 luni de închisoare, dar prin contopire cu o altă pedeapsă va executa 3 ani și o lună cu executare.

Fiul lui Dorin Cocoș, Alin Cocoș, a fost achitat.

Totodată, Crinuţa Dumitrean a fost condamnată la 7 ani şi 6 luni de închisoare, iar Sergiu Diacomatu – tot la 7 ani şi 6 luni. Gheorghe Stelian a primit 6 ani de detenţie.

Potrivit ÎCCJ, au mai fost achitaţi Cătălin Teodorescu, Remus Baciu, Emil Nuţiu, Oana Vasilescu, Lăcrămioara Alexandru, Dragoş Bogdan şi Ionuţ Florentin Mihăilescu.

––

Alina Bica a fost dată marţi în urmărire generală, după ce magistraţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au decis condamnarea ei la patru ani de închisoare cu executare pentru favorizarea omului de afaceri Ovidiu Tender. Tot marţi, instanţa supremă a decis achitarea Alinei Bica în dosarul în care a fost judecată alături de omul de afaceri Horia Simu şi de fostul şef al ANAF Şerban Pop

În dosarul ANRP, în 29 mai, magistraţii instanţei supreme au amânat pronunţarea sentinţei în acest dosar pentru 12 iunie, iar apoi pentru 29 iunie. Decizia nu va fi definitivă.

La ultimul termen al procesului, din 16 mai, DNA a cerut condamnări cu executare la pedepse orientate spre maximum pentru Alina Bica, Crinuţa Dumitrean, Dragoş Bogdan, Sergiu Diacomatu, Cătălin Teodorescu, Remus Baciu, Emil Nuţiu, Stelian Gheorghe şi Ionuţ Florentin Mihăilescu.

Pentru Dorin Cocoş, care a făcut mai multe denunţuri, DNA a solicitat închisoare cu executare, dar „în limite reduse”, în timp ce pentru fiul acestuia, Alin Cocoş, procurorul a cerut condamnare cu suspendare.

La un alt termen al dosarului, judecătorii au respins cererea Alinei Bica, despre care se ştia atunci că se află în Costa Rica, de a fi audiată prin videoconferinţă, pe motiv că documentele depuse de avocat nu dovedesc imposibilitatea acesteia de a se prezenta la proces.

Fosta şefă a DIICOT Alina Bica a cerut din ianuarie statut de refugiat politic în Costa Rica, anunţa avocatul său, la ICCJ, la unul din termenele în procesul ANRP.

În 20 aprilie, ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, spunea că nu a primit personal şi nu a auzit ca Ministerul Justiţiei să fi primit vreun document privind solicitarea Alinei Bica de acordare a statutului de refugiat politic, el subliniind că nu Ministerul Justiţiei este cel care permite unui inculpat să părăsească ţara şi nu ministerul este cel care ia măsurile de interdicţie, ci instanţele, iar Ministerul Afacerilor Interne este cel care supraveghează dacă au fost respectate aceste măsuri. El afirma că în acest caz trebuie văzut dacă fiecare şi-a făcut treaba.

În acest dosar, Alina Bica a fost trimisă în judecată de procurorii DNA în decembrie 2014. Bica făcea parte, la data faptelor, din Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor de la ANRP, alături de Crinuţa Dumitrean, fosta şefa a ANRP, Sergiu Diacomatu şi Remus Baciu, foşti vicepreşedinţi ai instituţiei, deputatul Cătălin Teodorescu, Dragoş George Bogdan, fost vicepreşedinte al ANAF, Oana Vasilescu şi Lăcrămioara Alexandru. Gheorghe Stelian şi expertul evaluator Emil Nuţu au fost, de asemenea, trimişi în judecată. Celălalt membru al comisiei, deputatul Marko Attila, va fi cercetat separat deoarece a plecat din ţară.

Ei sunt acuzaţi de abuz în serviciu pentru că ar fi aprobat despăgubirea lui Gheorghe Stelian cu 89 de milioane de euro, pentru un teren din Bucureşti supraevaluat cu 62 de milioane de euro. În acest dosar a fost trimis în judecată şi omul de afaceri Dorin Cocoş, suspectat că a solicitat 10 milioane de euro de la Gheorghe Stelian pentru a interveni pe lângă comisia de la ANRP.

Potrivit DNA, în iunie 2014, Alina Bica ar fi primit prin intermediul fostului său consilier Ionuţ Mihăilescu şi în cote egale cu acesta un teren de 4.425 metri pătraţi în Snagov, în legătură cu validarea pe care Alina Bica ar fi dispus-o la 15 martie 2011, în calitate de secretar de stat şi de reprezentantă a Ministerului Justiţiei în Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor din cadrul ANRP, a unui dosar de despăgubire pentru un teren din Capitală.

Sursa: digi24.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here