Poliția anunță un „incident major” lângă orașul în care a fost otrăvit spionul rus

Autoritățile britanice au declarat un „incident major” în orașul Amesbury, în sudul Marii Britanii, după ce două persoane ar fi fost expuse unor „substanțe neidentificate”, relatează CNN.

Un purtător de cuvânt al Agenţiei de sănătate publică (Public Health England /PHE/) a comunicat că, dat fiind numărul redus de cazuri, nu crede că există „un risc sanitar semnificativ pentru publicul larg”. Acest aviz „va fi reevaluat în continuare în funcţiile de informaţiile cunoscute”, a avertizat acelaşi purtător de cuvânt, citat de AFP, transmite Agerpres.


Este vorba despre două victime, un bărbat și o femeie în vârstă de aproximativ 40 de ani, care au fost găsiți inconștiente într-o locuință.

Incidentul a avut loc la doar câțiva kilometri de locul în care Sergei Skripal, fost spion rus, și fiica sa au fost otrăviți, la începutul anului cu neuroagentul Noviciok.

Cei doi au fost găsiți sâmbătă inconștienți, într-o locuință din Amesbury, și sunt în stare critică la spitalul din Salisbury.

Inițial, autoritățile au crezut că cei doi au luat o supradoză de heroină sau cocaină, dar medicii îi tratează acum pentru „expunerea la o substanță neindentificată”.

„Se fac în continuare teste pentru a stabili substanțele la care au fost expuși pacienții. Nu excludem nicio variantă”, a declarat poliția.

Mai multe zone frecventate de cele două victime au fost încercuite cu un cordon al poliției, ca măsură de precauție.

Sursa: digi24.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here