ANM a actualizat avertizările cod galben și cod portocaliu de ploi/ Oltul nu scapă de pericol

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a actualizat avertizările de ploi, iar începând cu ora 10.00, județul Olt scapă de Codul Portocaliu, trecând sub Cod Galben.

Chiar și așa, Oltul nu scapă de probleme. Vor fi averse torențiale care pot aduce până la 50 de litri pe metrul pătrat, iar vântul va bate puternic.

„În cea mai mare parte a țării, pe parcursul zilei de marți, 10 iulie vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată ce se va manifesta local prin averse cu caracter torențial, descărcări electrice frecvente, intensificări ale vântului ce vor lua și aspect de vijelie și izolat grindină. Prin cumulare sau în intervale scurte de timp se vor înregistra cantități de apă de 20…25 l/mp și izolat 40…50 l/mp”, se arată în avertizarea meteorologilor. .

Actualizarea avertizărilor a fost trimisă către Comitetele Locale pentru Situații de Urgență și către instituțiile cu atribuții în gestionarea situațiilor de urgență generate de fenomene meteo periculoase, informează Inspectoratul pentru Situații de Urgență, prin purtătorul de cuvânt al instituției, sublocotenentul Alin Băsășteanu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here