Tânărul MORT în accidentul de pe DN7 era pompier voluntar. Avea 30 de ani/ Imagini TERIBILE de la eveniment

Tânărul decedat în accidentul petrecut vineri pe DN 7, în Arad, era pompier voluntar. El avea 30 de ani și a fost, se pare, cel care a cauzat evenimentul în urma căruia și-a pierdut viața.

Potrivit polițiștilor, tânărul conducea un microbuz și a forțat o depășire, intrând în coliziune frontală cu o autoutilitară.

„Din primele cercetări efectuate la fața locului s-a stabilit că un bărbat de 30 de ani, din Șagu, în timp ce conducea un autovehicul pe DN 7, în afara localității Sâmbăteni, din direcția Arad spre Deva, a efectuat o manevră de depășire neregulamentară încălcând marcajul longitudinal continuu, pătrunzând pe contrasens, unde a intrat în coliziune frontală cu o autoutilitară condusă regulamentar din sensul opus de un bărbat în vârstă de 48 de ani, din județul Gorj.

Evenimentul rutier s-a soldat cu decesul conducătorul autovehiculului și rănirea ușoară a conducătorului autoutilitarei.

Se continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Arad, inspectorul principal Lorena Radu, citată de aradon.ro.

Tânărul decedat, Mihai Cătălin Doru, era pompier voluntar la Șagu de mai mulți ani, participase la misiuni și la mai multe concursuri, potrivit jurnaliștilor de la aradon.ro.

Colegii din cadrul Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență Șagu i-au adus un omagiu pe pagina de Facebook a serviciului: „Mereu cu zâmbetul pe buze, mereu cu un caracter distins, dragul nostru viteaz coleg, astăzi din viață tu te-ai stins”.

Sursa imaginilor: aradon.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here