Rise Project: Jurnalistul Attila Biro reţinut în Bulgaria, unde documenta o investigaţie

Foto: digi24.ro

Jurnalistul Attila Biro a fost reţinut de poliţia din Bulgaria joi seară, alături de un jurnalist bulgar, lângă localitatea Pernik, unde subiecţii unei investigaţii încercau să ardă documente legate de o fraudă cu fonduri europene, potrivit Rise Project.

„Avem nevoie de ajutorul vostru. Colegul nostru, Attila Biro, a fost reţinut de poliţia din Bulgaria în urmă cu aproximativ o oră. Dacă ştiţi bulgara, sunaţi vă rugăm la +35977782411. Aici ne-a răspuns un poliţist numit Alexandrov care a confirmat că Attila şi Dimitar au fost reţinuţi dar nu a vrut să adauge mai multe. Ar fi bine să sune cât mai multă lume. Attila şi colegul bulgar de la Биволъ se aflau lângă localitatea Pernik unde subiecţii unei investigaţii încercau să ardă documente legate de o fraudă cu fonduri europene”, este mesajul publicat de Rise Project pe Facebook.

Publicaţia bulgară la care lucrează jurnalistul reţinut alături de Attila Biro spune că nu a mai reuşit să ia legătura cu cei doi jurnalişti, care lucrau la o investigaţie privind fraude cu bani europeni, şi că poliţia refuză să ofere informaţii.

Sursa: digi24.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here