Marius Oprescu: Cetățenii nu vor fi puși să își schimbe actele după referendumul de redenumire a județului/ VIDEO

După ce, luni, consilierii județeni au aprobat, cu majoritate de voturi, organizarea unui referendum local în care cetățenii să fie consultați în legătură cu redenumirea județului din Olt în Olt-Romanați, președintele CJ, Marius Oprescu, a dat detalii despre pașii ce trebuie parcurși, despre costurile organizării și despre modul de promovarea demersului. El a reiterat faptul că cetățenii nu vor fi siliți, dacă județul va fi redenumit, să își schimbe înainte de termen documentele de identitate și alte acte similare, suportând costuri suplimentare.

Președintele Consiliul Județean Olt a explicat că s-a optat pentru organizarea referendumului local o dată cu referendumul național pentru redefinirea familiei în Constituția României pentru simplificarea procedurii, astfel încât oamenii să nu fie chemați de două ori la urne, iar costurile să fie mai mici.

„Așa cum am spus, încercăm să lipim acest referendum local de cel național și, iată, azi a avut loc primul pas, acela de a da hotărârea de consiliu cu aceeași dată, urmând după ce va avea loc ședința de guvern și după publicarea legii în Monitorul Oficial, pe 7 octombrie să avem ambele referendumuri, atât cel pentru familie, cât și cel privind redenumirea județului Olt în Olt-Romanați.

Noi am prins astăzi 900.000 de lei, dar sperăm să nu avem nevoie de toți acești bani, pentru că dacă vom lipi referendumul local de cel național, atunci mare parte din cheltuieli va fi suportată de către Guvernul României, noi urmând să ne facem doar buletinele propii, ștampilele adiționale și, bineînțeles, informarea cetățenilor”, a declarat Marius Oprescu.

El susține că referendumul local nu este unul politic, ci este un demers de reparație morală, după ce regimul comunist a desființat județul Romanați.

„Acesta nu este un demers politic, ci este un demers istoric de reparare morală. Să nu uităm că județul Olt (și suntem în anul centenarului) este format din cele două județe istorice, județul Olt și județul Romanați”, explicat Oprescu.

Promovarea referendumului va fi făcută prin distribuirea de pliante și prin presă, urmând ca cetățenii să fie foarte bine informați, astfel încât nimeni să nu exploateze momentul din punct de vedere politic. Președintele CJ Olt a ținut să precizeze că informațiile potrivit cărora, dacă județul va fi redenumit, oamenii vor fi nevoiți să își schimbe documentele de identitate, suportând costuri suplimentare, sunt false.

„O să trimitem fiecarui cetățean o informare cu ce urmează să facem, astfel încât lucrurile să nu degenereze și cineva să le exploateze politic. Asta pentru că, de când am făcut primul pas, au apărut tot felul de informații false, că cetățenii vor fi puși la cheltuieli suplimentare. Nu va fi pus nimeni la nici o cheltuială suplimentară. Actele cetățenilor, buletine, pașapoarte, certificatele de naștere, certificatele de înmatriculare a mașinilor vor fi schimbate atunci când vor ajunge la scadență și atât. Nu îi va chema nimeni mai devreme să schimbe nici un act”, a mai explicat Marius Oprescu.

Organizarea referendumului local s-a stabilit, pentru prima oară, în ședința ordinară a Consiliului Județean Olt din august 2017, după ce autoritățile locale din Caracal, reprezentanți de seamă ai culturii locale, oameni de afaceri locali și aproape toți parlamentarii de Olt au dezbătut ideea și au căzut de acord pe acest subiect.

Deși s-a stabilit, inițial, să fie organizat la data de 15 octombrie 2017, aleșii județului au adoptat o nouă hotărâre prin care referendumul local a fost amânat până la organizarea referendumului pentru familie, astfel încât ambele consultări să aibă loc în același timp și oamenii să nu fie chemați de două ori la urne.

Referendumul local va fi validat prin lege de Parlamentul României, actul normativ urmând să cuprindă precizarea pe care autoritățile locale au făcut-o din capul locului, aceea că, dacă proiectul va avea acordul majorității populației, cetățenii nu vor suporta nici un cost cu schimbarea documentelor care țin de identitate, acestea urmând să fie preschimbate, gratis, atunci când le vor expira termenul de valabilitate.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here