Niculae Bădălău se alătură taberei care cere demisia lui Dragnea: Un demers pentru salvarea partidului

Foto: romaniatv.net

Preşedintele PSD Giurgiu, Niculae Bădălău, se alătură taberei care cere demisia lui Liviu Dragnea din fruntea PSD şi a Camerei Deputaţilor. Aceasta a numit acest demers drept unul care are menirea de a salva partidul şi guvernul.

”Mă raliez declarației comune a colegilor mei, un demers întru totul democratic, menit să salveze partidul într-un moment dificil.

Suntem cu toții datori să facem o analiză onestă și deschisă a situației în care a ajuns Partidul Social Democrat și să punem degetul pe rană, pentru că în politică nu e loc nici de sentimente, nici de resentimente.

Totodată, consider că, dacă scrisoare pe care am transmis-o către liderii partidului în cadrul şedinţei Comitetului executiv din ianuarie, ar fi fost discutată, nu ne-am mai fi aflat astăzi în acest impas.

Suntem vulnerabili, ca partid și ca guvern, pentru că avem un lider vulnerabil, care atât prin situația sa juridică, cât și prin modul său de acțiune din ultima perioadă, a atras asupra PSD oprobriul unei însemnate părți a societății românești.

PSD este un partid care guvernează pentru oameni, și guvernează cu rezultate notabile. Este păcat ca din cauza unui context politic nefavorabil să fie minimalizate sau chiar puse în pericol proiectele majore din Programul de Guvernare pe baza căruia am câștigat alegerile.
Avem nevoie de clarificări, de decizii urgente, care să ne ajute să trecem peste acest moment și să rămânem uniți și coerenți în acțiunea noastră politică.”, a declarat Niculae Bădălau pentru stiripesurse.ro.

Sursa: b1.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here