Aleşii locali mai trebuie să aştepte pensiile speciale: CCR a amânat decizia privind noul Cod Administrativ

Foto: b1.ro

Curtea Constituţională a amânat pentru 16 octombrie discutarea sesizărilor privind Codul Administrativ. Preşedintele Klaus Iohannis, PNL şi USR au sesizat CCR privind excepţii de neconstituţionalitate privind proiectul de lege adoptat de Parlament la începutul lunii iulie.

Acest proiect de lege are două prevederi extrem de controversate: introducerea de pensii speciale pentru aleşii locali şi eliminirea pragului de 20% pentru folosirea limbii materne a minorităţilor naţionale în prefecturi, primării, consilii judeţene şi locale, dar şi cum vor fi montate plăcuţele bilingve.

În sesizarea de neconstituţionalitate, şeful statului susţine că acest act normativ a fost adoptat de Camera Deputaţilor în cadrul unei sesiuni extraordinare neconstituţional întrunită, cele două Camere ale Parlamentului comportându-se ca şi cum Senatul ar fi avut doar o competenţă de primă Cameră, iar Camera decizională – Camera Deputaţilor – ca şi cum ar fi avut deplină competenţă decizională pentru toate materiile reglementate.

De asemenea, el mai susţine că dispoziţiile referitoare la obligaţia autorităţilor şi instituţiilor administraţiei publice centrale, precum şi a personalului din cadrul acestora de a pune în aplicare programul de guvernare aprobat de către Parlament, sunt neclare şi critică faptul că prin acest act normativ a fost eliminat un criteriu de integritate pentru cei care pot fi membri ai Guvernului, şi anume, cel referitor la cazurile de incompatibilitate.

Despre asigurarea folosirii limbii minorităţilor naţionale în unităţile administrativ-teritoriale în care cetăţenii aparţinând minorităţilor naţionale nu ating ponderea, Iohannis consideră că dispoziţia încalcă Legea fundamentală, întrucât nu mai are în vedere criteriul constituţional al „ponderii semnificative” a cetăţenilor aparţinând unei minorităţi naţionale.

În sesizarea PNL şi USR se arată că pensiile speciale pentru aleşii locali introduse prin Codul administrativ încalcă principiul egalităţii cetăţenilor în faţa legii.

Mai mult, potrivit semnatarilor sesizării, Codul administrativ va permite numiri politice în cele mai importante poziţii ocupate în prezent de înalţi funcţionari publici, ceea ce încalcă obligaţiile de profesionalizare a administraţiei publice pe care România şi le-a asumat înainte de aderarea la Uniunea Europeană.

Sursa: b1.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here