Opoziţia reacţionează după ce şefii Jandarmeriei au fost puşi sub acuzare în dosarul violenţelor din 10 august: Carmen Dan trebuie să demisioneze

Deputatul PNL Ovidiu Raeţchi cere demisia ministrului de Interne, Carmen Dan, după ce, vineri, Parchetul General a pus sub urmărire penală şeful şi adjunctul Jandarmeriei Română, coordonatorul acţiunii jandarmilor de la protestul din 10 august, cât şi un secretar de stat din M.A.I. în dosarul privind violenţele de la mitingul diasporei. De asemenea, el cere şi schimbarea Jandarmeriei Române.

„Şefii Jandarmeriei puşi azi sub acuzare nu mai pot sta nici măcar o clipă la conducerea instituţiei. Trebuie să demisioneze rapid, aşa cum şi Carmen Dan trebuie să plece din fruntea Ministerului de Interne. Nu am fi ajuns în această situaţie, sute de protestatari paşnici nu ar fi fost bătuţi în Piaţa Victoriei, dacă actuala conducere a Jandarmeriei nu ar fi executat iraţional şi ilegal toate ordinele politice venite dinspre Carmen Dan şi Liviu Dragnea. Am avertizat de nenumărate ori, încă din momentul în care doamna Dan gira un proiect de lege prin care Jandarmeria ar fi devenit organ de cercetare penală, că instituţia – în ciuda tuturor angajaţilor profesionişti şi respectabili – e la un pas de a ajunge instrumentul politic al PSD. Pas cu pas, într-un singur an de zile, Dragnea-Dan au reuşit să distrugă toată credibilitatea Jandarmeriei Române”, a scris Raeţchi pe pagina sa de Facebook.

Între alte eşecuri majore ale Jandarmeriei, Raeţchi a amintit şi că ianuarie au apărut imagini cu jandarmi lovind fără motiv protestatari, iar în martie Jandarmeria a amendat cu 2.000 de lei un cetăţean surdomut care ar fi scandat lozinci anti-PSD la Congresul partidului.

Liberalul arată că PSD face tot ce e posibil pentru a muşamaliza anchetarea evenimentelor violente din 10 august.

„PSD a făcut tot ce i-a stat în putinţă pentru a se asigura că faptele comise de Jandarmeria dirijată politic pe 10 august sunt muşamalizate: mai întâi a refuzat convocarea unei sesiuni extraordinare pentru dezbaterea evenimentelor din 10 august, a refuzat convocarea premierului pe acelaşi subiect, a lăsat fără cvorum Comisia de apărare de la Senat când trebuia audiată Speranţa Cliseru şi, iniţial, au lăsat Comisia de apărare de la Camera Deputaţilor fără cvorum. Când, în sfârşit, Carmen Dan a venit la Comisie, discuţiile au fost secretizate. Raportul secretizat asupra evenimentelor din 10 august a fost ascuns timp de două săptămâni, deşi el conţine date de interes public, care ar trebui văzute de anchetatori şi de cetăţeni”, precizează Raeţchi.

El critică şi declaraţiile ministrului Apărării, Mihai Fifor, de după protestele din 10 august.

„Situarea ministrului Apărării de partea unor acţiuni vădit ilegale, într-un moment atât de sensibil, exclusiv din raţiuni politice, putea avea consecinţe nefericite – iar aceasta reprezintă o lecţie pentru viitor”, conchide liberalul.

Sursa: b1.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here