Simona Halep abandonează la Beijing, după primul set. Sportiva a avut nevoie de intervenția medicilor

Sursa foto: digi24.ro

Simona Halep a abandonat turneul de la Beijing, după un prim set pierdut în fața lui Ons Jabeur. Simona Halep a abandonat în urmă cu câteva zile și în turneul de la Wuhan, acuzând dureri la spate încă de dinaintea disputării primului tur. În meciul cu Jabeur, Simona Halep a cerut intervenția lui Darren Cahill, apoi a fost dusă la vestiar pentru a primi îngrijiri medicale, fiind vizibil slăbită. 

ACTUALIZARE 13:00 Se pare că tot accidentarea la spate, suferită săptămâna trecută, este cea care i-a pus Simonei Halep probleme și în meciul de azi.

ACTUALIZARE 12:58 Simona Halep nu mai poate continua meciul și se retrage din turneul de la Beijing.

ACTUALIZARE 12:57 Ons Jabeur își adjudecă primul set, cu scor 6-1.

ACTUALIZARE 12:55 Jabeur reușește să ducă scorul la 5-1 și va servi pentru câștigarea primului set. 

ACTUALIZARE 12:50 Simona Halep are un start dificil de meci și este condusă cu 4-1 în primul set. Ea a cerut intervenția lui Darren Cahill, care i-a cerut să fie agresivă și concentrată în jocul său.

„Primul lucru pe care trebuie să îl faci e să intri mai mult în teren. Poziţionează-te să loveşti mai mult cu dreapta şi încearcă să forţezi pe reverul ei. Încearcă mai mult dreapta inside-out. Încearcă asta pentru două gameuri, pune mai multă presiune pe ea”, i-a spus Cahill, potrivit Digi Sport.

După intervenția lui Cahill, Simona Halep a mers la vestiar pentru a primi îngrijiri medicale.

Anul trecut, Halep a pierdut finala de la Beijing în faţa jucătoarei franceze Caroline Garcia, scor 4-6, 6-7 (3).

Sursa: digi24.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here