Accident GRAV cu trei VICTIME pe DN1. Două persoane au MURIT! / FOTO

Două persoane au murit şi o a treia a fost rănită, fiind transportată la spital, în urma unui accident rutier produs marţi dimineaţă pe DN 1, în judeţul Prahova, în apropierea oraşului Ploieşti.

Accidentul a avut loc în dreptul comunei Păuleşti, pe DN 1, la câţiva kilometri de municipiul Ploieşti.

Primele informaţii arată că trei autovehicule au fost implicate, iar cauza este nerespectarea distanţei în timpul deplasării, relatează News.ro.

În urma coliziunii dintre cele trei maşini, două femei cu vârste de 73 şi 45 de ani  au fost găsite încarcerate. Una dintre acestea era decedată când au ajuns  salvatorii la faţa locului, iar în cazul celei de-a doua, aflată în stop cardiorespirator, s-au făcut manevre de resuscitare, însă fără rezultat.

O a treia victimă, un bărbat, a fost transportată la spital, cu leziuni.

Alte trei persoane au fost implicate în accident, însă nu au avut nevoie de ajutor medical.

În urma accidentului, circulaţia pe DN 1 în sensul de deplasare către Braşov dinspre Ploieşti a fost redirecţionată prin oraşul Băicoi, unde traficul se desfășoară cu dificultate.

Sursa: digi24.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here