Începând de luni, românii pot lua împrumuturi de până la 10.000 de euro cu dobândă ZERO de la CEC. Află dacă ești eligibil

Începând de luni, românii pot lua împrumuturi de până la 10.000 de euro, dacă sunt în sistemul de învăţământ sau urmează o formă de recalificare profesională. Categoria de vârstă care poate solicita împrumutul este cea cuprinsă între 16 şi 55 de ani, scrie gândul.info.

Dobânda pentru acest credit este 0%, iar acesta poate fi rambursat în zece ani. Suma de bani este este garantată de stat în proporţie de 80%, iar perioada de graţie este de maxim 5 ani.

Tinerii cu vârste cuprinse între 16 şi 26 de ani pot lua credite cu dobândă suportată de la bugetul de stat de până la 40.000 de lei, dacă sunt în sistemul de învăţământ sau urmează cursuri de specializare autorizate de Ministerul Educaţiei Naţionale. Persoanele având între 26 şi 55 de ani pot contracta suma de 35.000 de lei.

În cazul în care cel care apelează la acest instrument de creditare este angajat, poate solicita încă 20.000 de lei. Anii de studiu vor reprezenta perioada de graţie pentru acest tip de finanţare.

Programul ”Investeşte în tine” poate fi folosit pentru activităţi de dezvoltare atât personală, cât şi profesională, adică pentru cursuri, taxe sau călătorii de studiu, abonamente la teatru, cinema, servicii medicale nedecontate de CNAS,  achiziţionare de calculatoare, laptop-uri, imprimante, softuri, plata chiriei, o parte din construcţia, achiziţia sau modernizarea unei locuinţe.

Sursa: b1.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here