Arabia Saudită RECUNOAŞTE teribila ucidere a jurnalistului Jamal Khashoggi: DEMITERI la vărf şi arestări de răsunet!

Foto: b1.ro

Arabia Saudită a recunoscut sâmbătă că jurnalistul saudit Jamal Khashoggi, a cărui dispariţie pe 2 octombrie a avut un ecou global, a fost ucis în consulatul său din Istanbul, transmite AFP, preluată de Agerpres.

Confirmarea morţii lui Khashoggi a fost transmisă la primele ore ale zilei de sâmbătă de către agenţia oficială de presă a Riadului, SPA. Pe de altă parte, televiziunea saudită a anunțat că jurnalistul a fost murit în urma unei încăierări care a avut loc în consulat și în care au fost implicat cel puțin 10 oficiali saudiți, relatează CNN.

Cinci oficiali de rang înalt au fost demiși în urma acestui incident, inclusiv adjunctul șefului serviciilor de informații saudite. De asemenea, au fost reținute 18 persoane, toți cetățeni saudiți, a mai transmis televiziunea saudită.

„Discuţiile între Jamal Khashoggi şi cei cu care s-a întâlnit în consulatul regatului de la Istanbul (…) au degenerat într-o altercaţie, care a condus la decesul său”, au anunțat mediile oficiale saudite, citând Parchetul.

În ceea ce privește destituirile unor înalți oficiali în urma acestui caz, se remarcă între aceștia adjunctul șefului serviciului de informaţii saudit, Ahmad al-Assiri, şi un important consilier de la curtea regală, Saud al-Qahtani. Cei doi sunt colaboratori apropiaţi ai prinţului moştenitor Mohammed bin Salman, asupra căruia presiunea a crescut în ultimele zile în legătură cu cazul Khashoggi, notează AFP.

Dispariţia misterioasă a lui Khashoggi, care a intrat pe 2 octombrie în consulatul din Istanbul pentru un demers administrativ şi nu a mai ieșit de acolo, a generat o criză internaţională.

Regele Salman al Arabiei Saudite a ordonat crearea unei comisii ministeriale prezidate de prinţul moştenitor, Mohammed bin Salman, pentru restructurarea serviciului saudit de informaţii şi „definirea precisă a puterilor” acestuia, a mai anunţat sâmbătă presa oficială.

Sursa: b1.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here