Klaus Iohannis, mesaj în Parlamentul European: ‘România NU acceptă o Europă cu mai multe viteze’ – Presedintele cere ‘coeziune si solidaritate’

Președintele Klaus Iohannis a făcut, marți, la Strasbourg, declarații despre viziunea României privind Uniunea Europeană (UE).

Într-un important discurs pentru țara noastră, Iohannis a pus accent pe relația specială dintre români și UEși cere o Europă solidară, „fără mai multe viteze”.

”Uniunea a fost marcată în ultimul deceniu de provocări multiple: de la criza economică, atacurile teroriste, criza migrației.  UE a trebuit să se adapteze din mers și a fost nevoie de găsirea unui echilibru între specifice fiecărui stat membru și dorința UE de a se orienta către viitor. Principalul câștig al acestei perioade este faptul că există valori care ne unesc: valorile europene.

Parcurgem un nou capitol în devenirea proiectului european, în care avem nevoie de un ideal comun. Pledez ferm pentru continuitate, solidaritate și unitate în cadrul proiectului european. Cheia acestui demers trebuie să fie unitatea, iar pentru România această valoare este cea mai importantă.

UE este un proiect evolutiv. Noile realități, atât la nivelul statelor membre, cât și pe plan global, impun o consolidare a proiectului european.

Avem nevoie de o UE incluzivă care nu lasă în urmă niciun stat și niciun cetățean european.

Din acest punct de vedere, România nu poate accepta o Europă cu mai multe viteze sau o Europă a cercurilor concentrice”, a spus Klaus Iohannis.

Totodată, Președintele României și-a arătat încrederea că “viitorul nostru împreună ne va arăta că Europa are o singură inimă”.

“O inimă care bate prin noi toți, care ne unește de la est la vest și de la nord, la sud, care face ca cetățenii noștri să se identifice și să se defineacă în mod natural ca cetățeni europeni. Am încredere că în noua etapă în care va intra UE (…) va fi una fuctuoasă”, a punctat Klaus Iohannis.

Sursa: b1.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here