Noi scene revoltătoare în fotbalul românesc: Arbitrii, ameninţați cu cuţitul după meci

Fotbalul românesc oferă noi scene ce nu ne fac deloc mândrie în Europa! Arbitrii meciului Poli Iaşi- Viitorul au fost aşteptaţi la finalul meciului de mai mulţi suporteri care i-au ameninţat cu cuţitele.

Incidentul a avut loc în jurul orei 1 noaptea, când la stadion nu mai erau prezenţi nici jandarmi şi nici agenţi de la firma de pază. Centralul Marcel Bârsan şi asistenţii săi au fost aşteptaţi de mai mulţi fani recalcitranţi care le-au cerut cu cuţitut în mâna să explice mai multe decizii controversate.

Din fericire, arbitrii au reuşit să sune la 112, iar „intervenţia rapidă a Jandarmeriei, care a trimis un echipaj, a calmat spiritele”, spun martorii, citaţi de GSP.

Comisia Centrală a Arbitrilor a criticat în termeni duri organizarea gazdelor care a făcut ca arbitrii să rămână fără nicio persoană care să le asigure paza.

„Cunoaștem foarte bine ce s-a întâmplat la meciul de la Iași și faceți foarte bine că săpați și încercați să arătați nivelul la care s-a ajuns la un club de Liga 1. Este incredibil ca firma de pază să plece de la stadion și să lase brigada nesupravegheată. Există un protocol clar care trebuia respectat! Forțele de ordine pur și simplu au plecat acasă după ce arbitrii au intrat în vestiar. Că li s-a părut că e liniște și nu se poate întâmpla ceva. Și uite că au venit niște descreierați care i-au înjurat ca la ușa cortului, i-au amenințat și le-au avariat mașinile celor din brigadă. Nu se poate așa ceva la o echipă din Liga 1”, au declarat surse din CCA pentru GSP.

Un raport privind incidentele de la Iaşi a fost deja înaintat către comisia de disciplină din cadrul FRF.

În schimb, Poli Iaşi se apără afirmând că nu clubul este responsabil pentru că arbitrii au rămas singuri.

„În afara stadionului, este responsabilitatea Jandarmeriei. Pe interior, sunt stewarzii. Dacă aceștia solicită sprijin, intervin jandarmii și în incintă. Dar nu s-a pus problema, din moment ce stadionul era gol la momentul incidentului. Pe exterior, acolo unde s-a petrecut totul, era responsabilitatea Jandarmeriei. Altfel nu avea nimeni cum să ajungă în perimetrul parcării din fața vestiarelor, fiind spațiu păzit de jandarmi pe tot parcursul evenimentului”, a precizat Horia Sabo, finanţatorul gazdelor.

Sabo susține că aceștia „au plecat după ora unu. De ce, nu știu. Probabil au considerat că și-au încheiat misiunea, în condițiile în care era liniște peste tot. Eu nu-i controlez și nici nu pot să fac pe jandarmul cu suporterii recalcitranți. Incidentul s-a întâmplat la o oră și ceva după încheierea partidei. Dar în zonă erau oameni de-ai noștri, stewarzi, team managerul Onofraș, care i-au ținut calmi pe fani”.

Securitatea meciului a fost asigurată de  Gruparea de Jandarmi Mobilă din Bacău.

„După fluierul final al partidei, jandarmii au rămas în zonă pentru măsurile specifice de defluire, până-n momentul în care și ultimul spectator a părăsit stadionul și s-a îndepărtat. După aceea, oamenii noștri au mai așteptat o perioadă, tocmai pentru a interveni dacă apare ceva neprevăzut. Apoi, misiunea fiind considerată încheiată, jandarmii s-au retras în unitate”, a precizat purtătorul de cuvânt, plutonierul Alexandru Mormenchi.

Mormenchi a confirmat faptul că a existat un apel la 112, „la care au intervenit efectivele Inspectoratului Județean de Jandarmi Iași”.

Sursa: b1.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here