Polițiștii din Olt, dotați cu zeci de autospeciale noi „pentru creşterea gradului de siguranţă a cetăţenilor”

20 de noi autospeciale au fost repartizate Inspectoratului de Poliţie Judeţean Olt, luni, urmând ca ele să fie folosite în misiunile operative desfăşurate „pentru creşterea gradului de siguranţă a cetăţenilor”.

Cele 20 de autospeciale au fost repartizate Inspectoratului de Poliţie Judeţean Olt de către Poliţia Română, în cadrul procesului de înnoire a parcului auto al Ministerului Afacerilor Interne şi vor fi folosite în activităţile operative, se arată într-un comunicat al IPJ Olt.

„Trei autospeciale inscripționate și dotate cu semnalizare optico-acustică vor fi distribuite poliției rutiere, una poliției transporturi feroviare, iar celelalte secțiilor de poliție rurală Găneasa, Bobicești, Perieți, Deveselu și Corabia și posturilor de poliție Birza, Fărcașele, Brebeni, Stoenești, Stejești, Radomirești, Schitu, Făgețelu, Studina, Verguleasa și Sârbii Măgura”, se mai arată în comunicatul Poliției.

Autospecialele vor utilizate in vederea îmbunătăţirii timpilor de reacţie în situaţii de intervenţie, creşterii mobilităţii şi pentru îmbunătățirea serviciului poliţienesc, susțin oamenii legii.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here