Consilierul din Olt al ministrului Agriculturii, Florin Ciobanu, aspirator de bani europeni la umbra lui Daea

Florin Ciobanu, alături de Petre Daea la Slatina

Florin Ciobanu, președintele Asociației Tinerilor Fermieri din Olt și consilier personal al ministrului Agriculturii, Petre Daea, are legături financiare dubioase cu Egis România, compania care a primit o finanțare nerambursabilă de 3,5 milioane de euro pentru a-i învăța pe fermieri cum se face o cooperativă. Din 13 candidați, tocmai Ciobanu a fost ales ca expert pentru această companie, dezvăluie Agrointeligența – agrointel.ro.

Consilierul lui Daea a fost angajat de Egis România în februarie să fie expert într-un proiect pe fonduri europene, companie care a primit apoi în octombrie un contract de 3,5 milioane de euro de la Ministerul Agriculturii, dezvăluie Agrointeligența.

Anunțul privind licitația lansată de Ministerul Agriculturii a fost pe 15 februarie. Cinci zile mai târziu, pe 20 februarie, Egis România a postat pe site că îl alege dintre 13 candidați tocmai pe Florin Ciobanu să fie expert în cadrul unui contract.

Agrointeligența lasă să se înțeleagă faptul că alegerea tânărului din Olt pentru acest job nu ar fi pur întâmplătoare. Asta după ce, aceeași publicație, a descoperit săptămâna trecută că o legătură similară cu Egis România, într-un alt contract, de 2,9 milioane de euro, o are și Tiberiu Ștef, alt consilier personal al ministrului Daea.

„Nu doar Tiberiu Ștef are legături de colaborare cu Egis România într-un contract de 2,9 milioane de euro, ci și Florin Ciobanu care este direct angajat al companiei din funcția de expert. Același Florin Ciobanu este din octombrie 2017 tot consilier personal al ministrului Petre Daea. «În 10 octombrie ne-am revăzut la Slatina (n.r – cu Petre Daea), era acolo şi Florin Ciobanu, preşedintele Asociaţiei Tinerilor Fermieri din Olt, şi Petre Daea ne-a invitat în echipa lui. Am acceptat amândoi»”, declara, toamna trecută, Tiberiu Ștef pentru Revista „Ferma”, potrivit Agrointeligența – agrointel.ro.

Însă, Egis România, într-un alt proiect finanțat cu bani europeni de către Ministerul Fondurilor Europene, l-a plătit ca expert și pe Florin Ciobanu.

„În ianuarie 2018, Egis România a primit de la Ministerul Fondurilor Europene un proiect de aproape 13,4 milioane de lei (2,9 milioane de euro). Din această sumă, 11,2 milioane de lei sunt asigurați de o finanțare UE. Data începerii proiectului este 16 ianuarie 2018, iar data finalizării este 15 ianuarie 2021.

În cadrul acestui proiect, Florin Ciobanu a fost selectat de Dragoș Alexandru, director al Departamentului Agricultură din cadrul companiei Egis România ca expert țintă, așa cum reiese din datele publicate chiar de Egis România. În urma acestei selecții, el a fost plătit să participe la cursuri și pentru alte activități.

Dintre 13 participanți înscriși la concursul susținut de Egis, conform normelor europene, doar Florin Ciobanu a fost desemnat ca bun de expert al proiectului. 

În cadrul acestui proiect, 450 de persoane din județele din Sud-Vestul țării sunt școlite să înceapă afaceri, culmea, non-agricole, iar 54 dintre cursanți vor primi câte 30.000 de euro pentru a-și pune în aplicarea afacerea. Banii destinați acestora sunt prevăzuți în cadrul proiectului Demofin de 3 milioane de euro, obținut de Egis România.

Astfel, firma franceză rămâne cu 1,4 milioane de euro, bani pentru a pregăti 450 de persoane să facă afaceri non-agricole cu ajutorul femierului Florin Ciobanu”, scriu cei de la Agrointeligenta – agrointel.ro, care indică anumite posibile implicări ale ministrului Daea în selectarea consilierului său personal pentru postul de expert.

Florin Ciobanu a ajuns consilier personal al ministrului Petre Daea după ce s-a remarcat în câteva ieșiri publice din Olt, în calitate de președinte al Asociației Tinerilor Fermieri, cu precădere la vizitele pe care ministrul Agriculturii le-a făcut în acest județ.

Luând în considerare abilitățile de bun cățărător ale lui Florin Ciobanu, pe căi dubioase, în businessul agricol din Olt, folosindu-se de oameni și împrejurări nu tocmai ortodoxe, este foarte posibil ca Daea să nu știe nimic de legăturile pe care președintele Asociației Tinerilor Fermieri și le crează la București, folosindu-se de influența de consilier al ministrului Agriculturii.

De altfel, despre ceea ce învârte el în Olt, folosindu-se de calitatea de apropiat al ministrului Agriculturii, sigur Petre Daea nu știe nimic. Despre toate acestea vom vorbi, însă, într-un articol viitor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here