O casă din Olt a fost DISTRUSĂ de un incendiu violent. Incredibil de la ce a pornit focul/ Imagini cu dezastrul produs de flăcări

O casă din localitatea Deveselu, satul Comanca, a fost distrusă de incendiu în această seară, după ce jarul a căzut din sobă.

Imediat ce s-a dat alarma la fața locului au intervenit pompierii Detașamentului Caracal, cu o autospecială de stingere cu apă și spumă, dar și membrii unui echipaj SMURD.

„La sosirea echipajelor, incendiul se manifesta la acoperișul casei și la bunurile din două camere de locuit. Pompierii au acționat aproximativ două ore și au lichidat incendiul înainte ca acesta să cuprindă întreaga locuință.

Au ars acoperișul casei pe circa 90 de metri pătrați, 12 metri pătrați de planșeu și bunurile din cele două camere”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Olt, sublocotenentul Alin Băsășteanu.

Incendiul a izbucnit, cel mai probabil, din cauza jarului căzut din sobă, a mai precizat purtătorul de cuvânt al pompierilor.

Imagini cu dezastrul făcut de foc:

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here