Accident rutier soldat cu trei victime în Olt/ La fața locului intervin pompierii și mai multe echipaje medicale

Trei persoane au fost rănite într-un accident petecut în această dimineață pe Drumul Județean 546 A, în afara localității Brebeni. La fața locului intervin pompierii cu mijloace de descarcerare și mai multe ambulanțe. 

„În această dimineață, pe DJ 546 A, în afara localității Brebeni, un bărbat de 21 ani, din comuna Movileni, în timp ce conducea pe timp de ceață, a pătruns pe contrasens și s-a izbit frontal de un alt autoturism condus regulamentar de un bărbat de 43 de ani, din municipiul Slatina. În urma impactului au rezultat trei victime care au avut nevoie de îngrijiri medicale”, a declarat purtătorul de cuvânt al Poliției Olt, Cristian Grigorescu.

Cei doi conducători auto au fost testați cu aparatul alcooltest, rezultatele fiind negative.

În cauză se fac cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

ȘTIRE ÎN CURS DE ACTUALIZARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here