Klaus Iohannis: O să merg la ședințele de guvern. Nu mă trimite doamna prim-ministru să citesc eu site-ul Guvernului

Klaus Iohannis nu renunță și a venit cu precizări după ce a anunțat că are de gând să participe la toate ședințele de Guvern ca să evite o criză politică fără precedent. Președintele spune că vrea să descindă chiar la ședința de guvern de săptămâna aceasta, iar o eventuală suplimentare a ordinii de zi pentru păcălirea vigilenței publicului ar fi un semnal foarte prost. Iohannis consideră că nu va fi refuzat de premier, deși Viorica Dancilă a anunțat tăios că președintele e binevenit la ședințele de guvern în măsura în care va considera ea necesar să îl invite.

”Tocmai aici este o problemă care nu a fost chiar bine înțeleasă de persoanele care au ajutat-o, ca să zic așa, pe doamna Prim-ministru să-mi scrie un răspuns. S-au cam grăbit.

Una la mână, legislația în vigoare, și sunt mai multe acte normative care statuează clar, fără echivoc, că este nevoie de transparență în actul decizional – deci, lucrurile trebuie publicate nu cu 24 de ore înainte, cum se spune acolo, ci cu mult înainte, pentru a fi luat act de ele.

Există însă – și aici este o problemă – acea agendă ocultă a Guvernului, ei spun ordinea de zi suplimentară, care este foarte discutabilă. Acea agendă, cu siguranță, nu respectă rigorile legii, fiindcă nu poți să vii în ședința de Guvern cu un act care nu a fost supus în niciun fel dezbaterii, deci într-o procedură total netransparentă.

Și, în fine, există a treia categorie de acte care pot fi pe agenda Guvernului, acte care figurează la capitolul «confidențial». Din varii motive nu pot fi făcute publice. Or, pe site-ul Guvernului acestea evident că nu vor putea să apară. Deci, e clar, Guvernul este obligat să-mi trimită întreaga agendă mie, Președintelui României. Nu mă trimite doamna Prim-ministru să citesc eu site-ul Guvernului, care site – ce să zic – de multe ori, pe site a apărut ceva și în ședința de Guvern s-a discutat altceva, ca să ne amintim doar de nefericita Ordonanță 13, care nu a fost publicată în absolut niciun fel.

Iar dacă se încadrează sau nu se încadrează la art. 87, ei, căderea de a stabili acest lucru este la Președinte și nu la Prim-ministru. Deci, cred că aici trebuie judecate foarte bine lucrurile și cred că o să înțeleagă în final toată lumea că este absolut obligatoriu ca întreaga agendă să îmi fie trimisă de fiecare dată când se pregătește o ședință de Guvern, fiindcă numai eu am căderea să apreciez dacă acte care sunt prevăzute acolo cad în zona care este explicit descrisă de art. 87.

Iar dacă ne uităm în urmă, ce s-a mai întâmplat cu aceste guverne pesediste, pot să vă spun că nu putem să ne facem că suntem autiști și că nu se discută despre ordonanță pe amnistie și grațiere. Se discută despre ea!

Ultima dată când s-a dat o astfel de ordonanță, am avut aproape o revoluție – deci, o problemă majoră de ordine publică. Or, nu poate doamna Prim-ministru sau cineva din guvern să-mi spună că nu pot să particip, dacă se discută amnistia și grațierea, dacă după aceea este posibil să avem chestiuni de ordine publică.

Asta nu este incitare, ce vă spun acum; asta este o concluzie din ceea ce am avut data trecută când un astfel de act normativ a fost promovat pe agenda ocultă a Guvernului Grindeanu de la momentul respectiv”, a declarat Klaus Iohannis.

”Deci, haideți să fim oameni responsabili și oameni serioși și să luăm lucrurile așa cum trebuie luate pentru binele României, nu pentru binele unora și altora care au impresia că putem să mergem înapoi, în perioada partidului-stat. Nu putem să mergem înapoi în perioada partidului-stat!

O să merg la ședințele de guvern, fiindcă Președinția nu se termină nici după Crăciun, nici după Anul Nou. Abia începe, și probleme vor fi tot timpul de rezolvat și de discutat. După cum am văzut și ultima dată la Consiliul European, la care am participat joi și vineri, problemele și acolo apar foarte repede, trebuie discutate foarte repede. Și chiar îmi imaginez că se bucură și membrii Guvernului dacă merg eu personal să le explic ce s-a discutat acum trei zile la Consiliul European, cum s-au discutat problemele legate de Brexit, și cred că în final o să înțeleagă toată lumea că fac acest gest pentru a permite rezolvarea unor probleme urgente pentru România și evitarea unor erori grave care ar induce o situație total nedorită și o criză politică fără precedent”, a mai spus Iohannis.

Întrebat dacă crede că prin prezența sa și prezidarea ședințelor de Guvern, poate să blocheze anumite acte normative, Klaus Iohannis a răspuns: ”Da, eu cred că prezența mea acolo ajută la luarea unor decizii poate mai bune decât fără mine, în această situație, repet, foarte specifică, foarte specială, când se discută, pe de-o parte, de o ordonanță pe amnistie și grațiere, pe de altă parte, este nevoie de o discuție pe Președinție, pe Brexit, pe românii care așteaptă o soluție de la Guvernul României”.

Sursa: b1.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here