SCADT revine în forță. Ce se pregătește în licitația de la Grădinari

Firma controlată de fostul senator Ion Toma, SC SCADT SA, revine în forță la licitațiile organizate de primăriile din Olt, luând viteză în cursa companiilor care se bat pentru lucrările cu bani publici. Și, o dată cu revenirea companiei care a „strălucit” atâta vreme cât Toma s-a învârtit, ca parlamentar, în cercurile puterii de la București (conform presei naționale), revin și suspiciunile asupra modului în care societatea ar câștiga contracte finanțate din fonduri publice. De aceste suspiciuni nu scapă licitația care este în curs de desfășurare la nivelul Primăriei Grădinari, pentru contractarea lucrărilor de extindere a sistemului de alimentare cu apă și înființare a unui sistem de canalizare menajeră în Satu Nou, un proiect de peste 6,5 milioane de lei, vizat și de SCADT.

Potrivit unor surse locale care au dorit să le fie păstrată confidențialitatea, omul care ar urma să facă jocuri în favoarea SC SCADT SA, prin jonglări cu amănunte tehnice, la limita legii, ar fi Radu-Mihai Glasu, expert cooptat în procedura de achiziție publică pentru acest proiect prin dispoziția primarului comunei, Mihai Ioana.

Ce face un expert cooptat în cadrul unei proceduri de achiziție publică

Chiar dacă nu are drept de vot, expertul cooptat își desfășoară activitatea pe lângă și în strânsă legătură cu comisia de evaluare a ofertelor depuse de companiile participante la licitație. „Experții cooptați nu au drept de vot, însă au obligația de a elabora un raport de specialitate cu privire la aspectele tehnice, financiare sau juridice asupra cărora, pe baza expertizei pe care o dețin, își exprimă punctul de vedere”, se arată în legislația care reglementează achizițiile publice în România.

„Raportul de specialitate (elaborat de expertul cooptat – n.r.) este destinat să faciliteze comisiei de elaborare adoptarea deciziilor în cadrul procesului de analiză a ofertelor și de stabilire a ofertei/ofertelor câștigătoare. Raportul de specialitate se atașează la raportul de atribuire și devine parte a dosarului de achiziție publică”, se mai arată în legislația de specialitate.

Contactat de OLT-ALERT pentru o declarație pe marginea acestor zvonuri, primarul comunei Grădinari a spus că nu are cunoștință de asemenea informații.

„Eu nu am nici o informație referitor la faptul că ar câștiga nu știu ce firmă. Nici nu știu ce firme s-au înscris la licitație. Totul este electronic, deci totul s-a făcut pe SEAP, nu am nici o cunoștință. Vă dau cuvântul meu de onoare că n-am nici o cunoștință. Sunt chestiuni tehnice la care eu nu mă pricep, de asta am și angajat o altă persoană, un consultant, care să se ocupe de treaba asta și să răspundă pentru ceea ce face. Domnul Mihai Glasu este consultantul. Nu avem personal de specialitate în primărie, că dacă aveam nu mai contractam…”, a declarat Mihai Ioana, primarul din Grădinari.

Radu-Mihai Glasu mai are un contract cu Primăria Grădinari pentru procedura de achiziție în cadrul unui alt proiect, „Reabilitare termică și modernizare școală gimnazială Grădinari, județul Olt”, prin SC New Alternative Affairs – Tourism – Consulting SRL (o firmă de consultanță pentru afaceri și management înființată anul trecut, cu un singur angajat și cu pierderi financiare).

De-a lungul timpului, presa locală și națională a scris despre SCADT SA că a câștigat zeci de contracte pe bani publici în cele trei mandate de senator ale lui Ion Toma, unele dintre ele în urma unor licitații nelipsite de dubii.

„Ion Toma a fost senator în trei mandate, în perioada 2004-2016, interval în care s-a perindat prin trei partide, trecând de la PSD (de unde a fost exclus de Victor Ponta în 2011) la UNPR şi apoi la PMP. Cât a fost Ion Toma senator, firma SCADT SA a primit aproape 70 de contracte cu statul, în valoare totală de 50.000.000 de euro”, a scris, de curând, dacnews.net.

Printre contractele câștigate de firma controlată de Ion Toma în Olt s-au numărat și contracte scoase la licitație de Primăria Slătioara când primar al localității era un coleg de partid al senatorului. Atunci, Curtea de Conturi a descoperit că primăria a făcut și plăți nelegale către SCADT.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here