Crimă în Olt: Un bărbat și-a UCIS prietenul lovindu-l cu BESTIALITATE! Criminalul a fost arestat

Un bărbat din localitatea Izbiceni și-a ucis prietenul lovindu-l cu bestialitate după mai multe pahare de alcool consumate. Făptașul a fost reținut de polițiști, ulterior Tribunalul Olt dispunând, la propunerea procurorilor, arestarea preventivă a bărbatului.

Fapta s-a consumat în penultima zi a anului trecut, când cei doi, cuprinși de spiritul sărbătorilor de iarnă, au băut mai multe pahare cu alcool la un bar din localitate. Nu le-a ajuns. Au continuat cheful la locuința celui ce avea să fie ucis, un bărbat de 38 de ani. Acolo, după unele neînțelegeri, oaspetele a început să își lovească amicul cu corpuri dure, potrivit procurorilor.

„Inculpatul şi partea vătămată au consumat băuturi alcoolice într-un local din comuna Izbiceni, după care s-au deplasat la domiciliul victimei, unde au continuat să consume alcool. Pe fondul unor discuţii în contradictoriu, inculpatul a lovit partea vătămată cu corpuri dure în mai multe zone ale corpului, provocându-i multiple leziuni costale care, în cele din urmă, au condus la deces, victima murind la spital în noaptea de 31 decembrie spre 1 ianuarie”, a declarat șefa Parchetului de pe lângă Judecătoria Slatina, prim-procurorul Anca Anuța, citată de evenimentdeolt.ro.

Polițiștii l-au reținut pe agresor după decesul victimei. Ulterior, criminalul a fost prezentat Tribunalului Olt cu propunerea de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 de zile. Solicitarea a fost admisă, în 2 ianuarie, de judecători.

„Dispune arestarea preventivă a inculpatului Chelan Marian, cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de omor, prev. de art. 188 alin.1 C.p. pe o durată de 30 de zile, începând cu data de 02.01.2019 până la data de 31.01.2019, inclusiv”, se arată în încheierea Tribunalului Olt.

Autorul faptei a contestat soluția instanței, contestația urmând să fie judecată, marți, de magistrații Curții de Apel Craiova.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here