Veste bună pentru toți românii fără locuință. Ce se întâmplă în 2019? Anunțul ministrului Finanțelor

Ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici, a anunțat că programul „Prima casă” va continua și în 2019.

„Noi vom bugeta pentru anul viitor în continuare programul „Prima casă” pentru că a fost foarte util în economie. Nu ştiu exact acum suma, dar în ianuarie o să vedeţi exact cu cât anume vom bugeta”, a declarat Teodorovici, citat de Agerpres.

Ministrul a mai spus că eventualele modificări privind desfășurarea programului vor fi anunțate din timp și transparent.

Eugen Teodorovici a ținut să precizeze că statul nu va încasa niciun leu de pe urma ”taxei de lăcomie” impusă băncilor: ”Nu ne bazăm pe ea, este zero în buget, vrem să descurajăm banca să mai aplice dobânzi atât de mari şi de nejustificate faţă de români. Şi în energie la fel, noi pierdem ca stat prin acele taxe în zona de energie pentru că dividendele vor fi mai mici. Eu stat câştig mai puţin, dar tocmai pentru economie, pentru consumatorul casnic este măsura aceasta luată”.

Potrivit unui proiect de Hotărâre de Guvern publicat pe site-ul Ministerului de Finanțe, plafonul de garanţii pentru programul ”Prima casă” pentru anul 2019 este de 2 miliarde de lei, similar cu plafonul total de garantare alocat pentru anul 2018.

Sursa: b1.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here