Olt: Inspectorii de muncă, în control la agențiile de plasare a forței de muncă în străinătate

Reprezentanții Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) Olt au desfășurat, în luna trecută, controale la companii care plasează forță de muncă în străinătate.

Controalele au avut loc, în perioada 5 – 14 decembrie, în cadrul Campaniei naționale pentru verificarea respectării prevederilor legale cu privire la condițiile de funcționare și procedura de înregistrare a persoanelor juridice care își desfășoară activitatea pe teritoriul României ca agenți de plasare a forței de muncă în străinătate.

Obiectivele principale ale campaniei au fost identificarea cazurilor de nerespectare a condițiilor de funcționare și a procedurii de înregistrare și conștientizarea agenților de plasare a forței de muncă în străinătate față de obligativitatea respectării noilor prevederi legale.

Din cei nouă agenți de plasare a forței de muncă în străinătate înregistrați la Inspectoratul Teritorial de Muncă Olt, au fost verificați trei, în urma verificărilor neconstatându-se  încălcări ale legislației în domeniu.

Potrivit noilor modificări ale Legii nr.156/2000 privind protecția cetățenilor români care lucrează în străinătate, agenții de plasare a forței de muncă trebuie să se înregistreze la Inspectoratul Teritorial de Muncă unde își are sediul social și să desfășoare activitate de mediere numai pe baza unor oferte ferme de locuri de muncă.

„Ofertele ferme de locuri de muncă trebuie să conțină informații cu privire la durata contractului, numărul de locuri de muncă în străinătate pentru care se încheie contractul, funcția, meseria sau ocupația, natura și durata angajării, condițiile de angajare, de încetare a angajării sau de reangajare, durata timpului de muncă și de repaus, tariful orar, salariul lunar și datele de plată a salariului, sporuri, ore suplimentare și alte drepturi salariale, durata, modul de acordare și drepturile bănești aferente concediului de odihnă, condițiile de muncă, măsuri de protecție și securitate a muncii”, a explicat șeful ITM Olt, Cristian Ungureanu.

Este interzisă interpunerea unor intermediari între persoana mediată și agentul de plasare a forței de muncă în străinătate, a ținut să atragă atenție Ungureanu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here