Accident în Slatina: Două femei, lovite de o mașină pe trecerea de pietoni! Victimele, transportate la spital/ VIDEO

Două femei din Slatina au ajuns la spital, joi, după ce au fost lovite de o autoutilitară chiar pe trecerea de pietoni.

Accidentul s-a petrecut pe bulevardul Alexandru Ioan Cuza. Șoferul vinovat este un bărbat de 50 de ani care nu a acordat prioritate de trecere celor două femei.

„Din primele verificări, polițiștii Biroului Rutier Slatina au stabilit faptul că un conducător auto, în vârstă de 50 de ani, în timp ce conducea o autoutilitară pe bulevardul alexandru Ioan Cuza din municipiul Slatina, nu ar fi acordat prioritate unor femei, care se angajaseră în traversarea străzii, regulamentar, în calitate de pietoni”, a declarat purtătorul de cuvânt al Poliției Olt, inspectorul principal Alexandra Dicu.

Victimele au fost preluate de un echipaj SMURD și transportate la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Slatina.

„Pompierii SMURD Slatina au intervenit în municipiul Slatina, bulevardul Alexandru Ioan Cuza, la un accident rutier. În urma accidentului doi pietoni au fost răniți. Cele două femei, una în vârstă de 46 de ani, din municipiul Slatina, cu dureri la membrul superior stâng, dureri lombare și dureri la membrul inferior stâng și cealaltă în vârstă de 51 de ani, tot din municipiul Slatina, cu dureri toracice, au fost transportate la UPU Slatina”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Olt, sublocotenentul Alin Băsășteanu.

În cauză, cercetările continuă sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, a mai precizat ofițerul de relații cu presa al IPJ Olt.

Citește și Noi informații privind spargerea magazinului Altex din Slatina: Hoții, niște profesioniști. Iată modul de operare!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here