Klaus Iohannis respinge, din nou, miniştrii PSD: „Să vină cu nişte propuneri care mă conving că ministerele vor fi bine conduse

Preşedintele Klaus Iohannis continuă să respingă propunerile PSD privind numirea Liei Olguţa Vasilescu şi a lui Mircae Drăghici la Ministerul Dezvoltării şi la cel al Transporturilor. Şeful statului a invitat PSD să citească scrisoarea prin care a respins în primă fază numirile şi să vină cu noi nume.

„Rezolvarea este foarte simplă, partea guvernamentală să citească cu atenţie legislaţia invocată şi PSD să vină cu nişte propuneri care mă conving că ministerele vor fi bine conduse”, a subliniat Klaus Iohannis.

De altfel, Iohannis a subliniat că cele două propuneri de miniștri vor primi motivarea refuzului în această săptămână, iar până în prezent nu a primit de la PSD alte propuneri și nici nu a discutat acest aspect cu premierul Viorica Dăncilă.

Lupta dintre Klaus Iohannis și PSD privind numirele în cele două ministere ține încă din luna noiembrie când șeful statului a refuzat orice variantă propusă de Guvern.

Sursa: b1.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here