Un semifinalist de la Australian Open aruncă BOMBA despre MAFIA PARIURILOR din România: Mi-au oferit bani ca să pierd meciuri!

Sursa foto: b1.ro

Un mare jucător de tenis a făcut dezvăluiri uluitoare despre mafia pariurilor din România.

Este vorba de francezul Lucas Pouille (24 de ani, locul 17 ATP), semifinalist la ediţia de anul acesta de la Australian Open, unde a fost învins chiar de viitorul campion, Novak Djokovic, care a povestit că i-au fost oferiți bani pentru a pierde meciuri la turneele jucate în România.

„În urmă cu ceva ani am jucat câteva challenger-uri în România. De la început au apărut în jurul meu patru sau cinci persoane care într-o zi mă susțineau până la moarte, iar a doua zi erau împotriva mea.

Mi-au oferit bani pe Facebook și pe alte rețele sociale pentru a pierde, dar nu am răspuns niciodată acestor propuneri. Singurul mod în care poți triumfa este să muncești. Pot să înțeleg că sunt unii jucători care se lasă cumpărați cu 5.000 de euro pentru că în astfel de competiții, dacă se impun, primesc o cantitate mai mică de bani.

E ușor de pariat, mai ales în țările din Est. Casele de pariuri aduc bani, dar sunt multe lucruri ascunse în spatele lor. Trebuie eliminată influența acestora în viitor”, a spus Lucas Pouille pentru RMC Sports, potrivit gsp.ro.

Tenismenul francez a jucat în 2013 și 2014 la turneul challenger de la Brașov, unde a ajuns până în sferturi de finală la prima participare și apoi a pierdut în primul tur.
În 2014 a jucat și la Arad, unde a ajuns până în semfinale, și la un ITF la Galați, înfrângere în turul al doilea.

Pouille a evoluat mai evoluat, în 2016, la ultima ediție a Năstase-Țiriac Open, fiind învins în finală de Fernando Verdasco.

(Foto: Hepta.ro)

Sursa: b1.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here