Cine a inventat bacalaureatul. Eliade îl vedea un „Infern”, alţii, un examen de maturitate

Un examen aşteptat de unii, hulit de alţii. În fiecare an, stârneşte emoţii şi aduce lacrimi de fericire, pentru unii, sau de întristare, pentru alţii. Este examenul de bacalaureat care a fost introdus, pentru prima oară, în Franţa, la 17 martie 1801, printr-un decret dat de Napoleon Bonaparte. Pentru acest examen liceenii se pregătesc, fiecare după puterile şi judecata sa, pentru a face faţă acestei încercări, la fiecare probă, orală sau scrisă.

În România, acest examen a fost introdus în 1925, prin legea emisă în timpul ministeriatului lui Constantin Angelescu, publicată în ,,Monitorul Oficial” din 8 martie. Scopul stabilit atunci era unul clar: ,,de a verifica cunoştinţele dobândite de elevi la materiile de studiu cele mai importante şi de a dovedi influenţa studiilor făcute asupra formării cugetării lor” (art. 19 C). Constantin Angelescu, un doctor chirurg din Buzău, numit ministru al Instrucţiunii, decidea, astfel,  înfiinţarea unei noi modalităţi de examinare a elevilor aflaţi la finalul liceului. Bacalaureatul, în noua sa formă, îngrozea, în acei ani, prin asprimea profesorilor examinatori, programa şcolară uriaşă şi prin dificultatea examenelor, relatează contributors.ro.

Cine a fost Constantin Angelescu

Dr. Constantin Angelescu este una dintre figurile marcante ale perioadei interbelice, de facturã liberalã, ca şi socrul său, Grigore Monteoru. A fost mi­nis­tru în timpul guvernărilor liberale şi un mare colecţionar de artă, deşi nu a avut un criteriu anume de selecţionare. A fost proprietarul complexului în care funcţio­na şi Hotelul „Lido” şi coproprietar, împreunã cu soacra şi cumnata sa, Elena L. Catargiu, asupra minei de petrol,  sta­­ţiunii balneare, vilei şi parcului dendrologic şi cîteva moşii şi pãduri ale lui Grigore Monteoru.
Constantin Angelescu, cãsãtorit cu fiica lui Grigore Monteoru, Virginia, a ur­mat cursurile facultăţii de Medicinã din Parisa fost ministrul Lucrãrilor Publice în guvernul condus de I.C. Brãtianu (1914 – 1916), ministru pleni­po­ten­ţiar al României în S.U.A, (1917 – 1918), ministrul Cultelor şi Instrucţiunii Publice în guvernul lui Ion I.C. Brãtianuministrul Instrucţiunii Pu­bli­ce în acelaşi guvern (1922 – 1926), preşe­­din­tele Comitetului de conducere al A­te­­neului Român (24 iunie 1924), membru Societãţii Internaţionale de Chirurgie din Bruxellesministrul Instrucţiunii Publice, Cultelor şi Artelor în guvernul lui I.G. Duca (1933 – 1934) şi ministru al Instruc­ţiunii Publice în toate cele patru guverne conduse de Gheorghe Tătărăscu.

S-a stins din viaţã pe patul spitalului francez din Bucureşti, după ce a fost alungat din propria casă şi înmormîntat în cavoul unei cunoştinţe din cimitirul Bellu.

(w620) angelescu

Examenele se desfăşurau în 2 sesiuni

– de vară (25 iunie–10 iulie) şi

– de toamnă (15–30 septembrie),

Totodată, legea prevedea existenţa unor comisii instituite de minister în oraşele reşedinţă ale regiunilor şcolare. Aceste comisii erau formate din 7 persoane: 6 din profesorii titulari şi 1, care îndeplinea şi funcţia de preşedinte, ales dintre ,,membrii corpului didactic universitar, profesor, agregat sau conferenţiar definitiv de la Facultatea de Litere sau de Ştiinţte” sau dintre foştii inspectori şcolari. Şi aceasta deoarece s-a urmărit de la bun început ca din rândurile absolvenţilor, doar vârfurile să poată intra în ciclul următor, la facultate. Existau 6 regiuni şcolareBucureşti (incluzând şi Ploieşti, Buzău, Focşani, Brăila, Galaţi, Tulcea, Constanţa, Târgovişte, Piteşti, Turnu Măgurele), Cluj(incluzând Turda, Dej, Deva, Blaj, Sibiu, Tg. Mureş, Braşov, Sighişoara, Carei), Iaşi(incluzând şi Bacău, Piatra Neamţ şi Bârlad), Timişoara (incluzând şi Oradea, Arad), Chişinău (incluzând şi Cetatea Albă şi Bălţi) şiCernăuţi (incluzând şi Suceava).

Aducerea profesorilor din provincie urmărea o cât mai mare obiectivitate

Totodată, se avea în vedere şi testarea unei omogenităţi a cunoştinţelor. Prin lege, ,,materiile fundamentale” erau: limba şi literatura română, istoria românilor, geografia României, instrucţia civică, o limbă modernă (la alegere). La acestea se adăugau ,,două materii speciale”, în funcţie de liceu.

În perioada interbelică au funcţionat 4 tipuri de liceu: industrial, economic, pedagogic şi real-umanist, existând în jur de 450 de astfel de unităţi. Apoi, imediat după război, fiind un timp nu numai al tranziţiei politice, dar şi sociale şi culturale, s-au redus numărul de licee (afectat şi de o micşorare teritorială), dar şi tipul lor, rămânând doar pedagogic şi real-umanist. Mai târziu, în perioada comunistă se ajunge de la 3 tipuri (pedagogic, real-umanist şi de artă) pentru anii ’50–’60, la 11 (industrial, de chimie industrială, agro-industrial, silvic, economic, sanitar, pedagogic, de artă, de matematică-fizică, de ştiinţe ale naturii şi de filologie-istorie), specific în special pentru anii ’70-’80.

(w620) elevi

Mircea Eliade, mărturia din Infern

Unul dintre cei care au dat examenul de Bacalaureat în noua formă a fost scriitorul Mircea Eliade. Însemnările scoase din jurnalul său, reproduse în „Romanul adolescentului miop“, arată chinul extrem la care erau supuşi elevii de liceu de către noile comisii de examinare. În spatele examenului, stăteau nopţi nedormite, emoţii extreme şi, mai ales, o frică cumplită de eşec. Această teamă nu era nejustificată: potrivit propriei mărturii, toţi prietenii lui Eliade au picat la sesiunea de toamnă din acel 1925. „Ne-a înspăimântat mult noul bacalaureat: suntem cea dintâi serie. Cei care învăţau înainte, acum, se surmenează. Nimeni nu ştie ce se va petrece precis la bacalaureat. Profesorii şi-au pierdut calmul, băieţii sunt înspăimântaţi. În loc de comisia amabilă, aleasă din profesorii liceului, cu care am copilărit şi care ne cunosc, vom întâlni comisii severe, care ne vor cântări în trei minute, definindu-ne suficienţi sau insuficienţi pentru Universitate.”, scria Eliade.

(w620) eliade

Atmosfera dinaintea examenelor părea una desprinsă dintr-un spital: „Îmi priveam tovarăşii: tremurau, cu buzele albe, cu gâturile reci, cu tâmplele supte. Eu eram palid şi îmi torturam ochelarii”. La acea sesiunea, din 1925, Eliade a avut de analizat “Scrisoarea I“ a lui Eminescu şi problema „istoricilor ardeleni“. A avut probleme la geografie, unde trebuia să descrie flora versantului nord-estic al Munţilor Apuseni şi nu a ştiut afluenţii Crişului Alb. S-a revanşat însă la chimie, fizică şi limba franceză, unde „am răspuns tot ce m-au întrebat”.Momentul afişării notelor este descris precum o veritabilă izbăvire: “Am scăpat, am scăpat! Am trecut singurul din seria liceului nostru. Mi-am citit numele cu ochi tulburi. Prietenii m-au sărutat. Iată, că încep răsplătirile!”, scria entuziasmat Eliade, neuitând să completeze acru: „Scriu toate astea în caiet ca să nu uit toată absurditatea bacalaureatului. Voi dovedi cu atâtea pilde că trec cei norocoşi, cei favorizaţi, cei tâmpi“.

(w620) foaie

Fiecare regim politic a tratat problema învăţământului în mod diferit

Totul se făcea  în funcţie de politica şi interesele vremurilor, fapt care s-a văzut în ce-i priveşte pe absolvenţi. Generaţia din interbelică a urmărit o creştere calitativă a şcolii, dând prioritate în special mediului urban. Nu se poate vorbi neapărat de o neglijare a satului sau a provinciei; fie şi numai dacă ne gândim că şcolile Moldovei, Ardealului sau Banatului au dat numeroase personalităţi. Primele rezultate după introducerea bacalaureatului au fost dezamăgitoare, deşi societatea se aştepta la aşa ceva. În 1925, din cei prezentaţi la examen, au reuşit 48,5%, iar în 1926, 52,7%. Imediat după aceea, sistemul educaţional a intrat în acţiune, s-a repliat şi s-a reuşit performanţa ca în perioada 1931–1933 promovabilitatea să atingă şi să depăşească 70%. Comunismul a adus un nou factor al ecuaţiei: cantitatea. Un număr din ce în ce mai mare de copii înscrişi la liceu, care să atragă după sine şi o creştere a promovabilităţii într-un regim ce se dorea performant prin raport nu numai la Occidentul burghez, dar şi la ceilalţi asemeni lui din blocul sovietic. Astfel, dacă în 1939 erau 7.176 elevi înscrişi în învăţământul liceal, în 1950 avem mai mult decât dublu (14 795), în anii 1966–1970, 384.793 elevi, iar în 1976–1980, 673.086 elevi. Bineînţeles, numărul de licee a crescut şi el ca şi tipul lor.

Azi, totul pare în derivă, cu schimbări care se succed rapid, cu proiecte diferite.

(w620) elevi ceau

Cum se dă Bacalaureatul în alte ţări

În Suedia nu există bacalaureat, iar Belgiaare un mini-examen. În Statele Unite, testele sunt mai uşoare. În Franţa şi Italia apar aceleaşi dezbateri intense, ca şi în România, despre relevanţa examenului şi calitatea sistemului de învăţământ.

Mai mult ca în ceilalţi ani, România a explodat în dezbateri, indignare şi căutarea vinovaţilor după rezultatele de la bacalaureat. Cea mai mică rată de promovabilitate din istorie a dus la discuţii nesfârşite în legătură cu sistemul de învăţământ, pertinenţa examenului, elevii din România şi profesorii lor.  Situaţia, însă, nu este specifică pentru ţara noastră. Controverse în legătură cu soartea celor care termină liceul au loc în mai multe ţări. În Franţa, au existat acuzaţii de fraudă, Belgia se gândeşte dacă să introducă sau nu un examen serios la terminarea liceului, Germania are discuţii în legătură cu turbo-bacul.

FRANŢA

De altfel, în Franţa, obsesia bacalaureatului începe încă din clasa a 5-a, scrie RFI. Bacaulareatul nu se dă apoi „dintr-o dată”, ci este eşalonat oarecum. Există trei filiere la bacalaureatul din Franţa: cea generală care-i duce pe elevi spre studii superioare şi studii lungi, cea tehnologică, care îi specializează pe meserii, şi filiera profesională ceea ce înseamnă intrarea în şcoli profesionale. În fiecare an există în Franţa cel puţin o dezbatere legată de bacalaureat, mai arată RFI: Există voci care spun: tensiunea în jurul acestui examen este prea mare, miza sa este excesivă, ar trebui să-l reorganizăm pentru ca tensiunea să mai scadă.

SUEDIA

În Suedia nu există bacalaureat. Şcoala generală ţine până la clasa a 9a inclusiv. Până în clasa a 7-a inclusiv, niciun elev nu primeşte note. În schimb, pe tot parcursul şcolii, fiecare profesor scrie, cam o data pe semestru, o caracterizare a elevului, pe care dirigintele are grijă sa o trimită părinţilor. Primele note apar într-a 8 a şi sunt doar nişte calificative: Deosebit de bine, foarte bine şi bine. Evaluarea elevilor se face prin teste pe care aceştia le primesc pe tot parcursul liceului. Notele de acolo se convertesc şi ele în puncte care se adună. În anumite licee există totuşi un bacalaureat internaţional, dar el se adresează în special celor care doresc să studieze în străinătate. Rezultatele sistemului sunt slabe. Un studiu realizat în Suedia a tras concluzia că ţara are cel mai subţire sistem de învăţământ din Europa. De ce? În primul rând pentru că elevii nu pot fi impulsionaţi în nici un fel să înveţe. Practic, singurul motiv care te poate determina în Suedia să studiezi este dorinţa de a o face. Respectul elevilor vis à vis de profesori este aproape inexistent,  iar ţara a ajuns să aibă foarte mare nevoie de specialişti în destul de multe domenii. Diferenţa faţă de România este că suedezii investesc masiv ca să îi aducă pe aceştia din străinătate… şi chiar reuşesc să o facă.

BELGIA

Nici în Belgia nu există bacalaureat, iar dezbaterea este intensă, potrivit RFI, care face o analiză a examenelor din alte ţări. Aici există însă un « mini bacalaureat », susţinut la 12 ani, la sfârşitul şcolii primare şi care se numeşte « Certificat de studii de bază ». Studiile secundare, care încep la 12 ani şi se termină la 16 sau 18 ani, sunt încununate cu un simplu certificat de studii secundare. Învăţământul belgian prevede ca, din al treilea an de studii secundare, tinerii să opteze pentru o disciplină tehnică sau artistică. În acest fel, la 18 ani, tinerii belgieni obţin un certificat de sfârşit de studii secundare cu menţiunea « artă » sau « tehnic ». Acesta le dă posibilitatea să se înscrie în învăţământul superior, unde nu există examene de intrare, ci doar o taxă anuală de plătit.

BULGARIA

În Bulgaria, anul acesta au picat doar 4%. În afară de examenul principal absolvenții bulgari trebuie să aleagă încă o disciplină. În lista preferințelor pe primul loc s-a aflat georgafia, urmată de biologia și istoria. Rezultatele slabe la bac sunt privite drept un indiciu pentru pregătirea profesională a profesorilor și pot duce la tăierea suplimentului la salariu. Scade și ratingul „de școală”, scrie RFI.

ITALIA

În Italia, echivalentul bacalaureatului este examenul de stat sau de maturitate sau pe scurt Maturitatea. Acesta se dă după 5 ani de liceu sau de institut şi cuprinde trei probe scrise şi probe orale la toate materiile ultimului an. Examenul de maturitate este deci un test foarte dificil.

GERMANIA

În Germania, care are unul din cele mai complexe sisteme, numărul elevilor care promovează examenul de bacalaureat în urma Gimnaziului (cel mai potrivit termen de comparaţie cu sistemul românesc) este în medie de 300.000. Rata bacalaureaţilor germani este destul de scăzută: 43%. În prezent, mai multe landuri germane tind către „Turbo-Bac”, dar dezbaterea este intensă şi în această ţară. Criticii acestei măsuri susţin, potrivit RFI, că elevii germani nu ar mai avea timp de activităţi extra-şcolare, dintre care cea mai importantă ar fi Voluntariatul. Activităţile în folosul societăţii sunt foarte apreciate în Germania.

Sursa: tvr.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here