Încă doi meșteri populari din Olt au primit titlul de „Tezaur Uman Viu“

Județul Olt are, începând de vineri 1 martie 2019, încă două nume pe lista celor care poartă titlul onorific de „Tezaur Uman Viu“: Constantin Nițu de la Cornățelu, meșter în realizarea țesăturilor și cusăturilor și Gheorghe Tănase (foto), meșter în prelucrarea lemnului, de la Corbu.

Aceștia se adaugă celorlalte două Tezaure Umane Vii din județul Olt, care au primit titlul în anul 2015: Dumitru (Mitrel) Liceanu, meșter cojocar din Vădastra și Petre Feraru, vătaf de căluș din Beria-Oporelu.

Dosarele de candidatură ale celor patru purtători ai acestui onorant titlu au fost întocmite de Valeru Ciurea, consultant artistic în cadrul Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Olt (actualmente secție a Centrului Județean de Cultură și Artă Olt), înaintate de Consiliul Județean Olt, prin CJCPCT, Comisiei Naționale pentru Salvgardarea Patrimoniului Cultural Imaterial (CNSPCI) de pe lângă Ministerului Culturii și Identității Naționale și preluate de către specialiști pe domeniile respective din cadrul acestei comisii.

Festivitatea de înmânare a titlurilor a avut loc vineri, 1 martie, în cadrul „Galei Tezaure Umane Vii – 2019”, în aula ministerului Culturii, în organizarea instituției-gazdă și a  CNSPCI.

La eveniment au participat, printre alții, ministrul Culturii, Valer-Daniel Breaz,secretarul de stat Alexandru Pugna și academicianul Sabina Ispas, director al
Institutului de Etnografie și Folclor „Constantin Brăiloiu“, membră titulară a Academiei
Române, președintele Comisiei Naționale pentru Salvgardarea Patrimoniului Cultural
Imaterial.

„Ne-am născut, trăim sau traversăm, adesea, prin această lume fină a satului românesc, ne bucurăm, de la primii ani ai copilăriei până la senectute, de meșteșugul țăranilor noștri, de doine și de horele rotunde, de cântecul și jocul popular, de talentul rapsozilor și de măiestria creatorilor de măști, a meșterilor olari, cojocari sau a meșterilor în prelucrarea lemnului și a metalului. Dibăcia fiecăruia ne uimește și are, cu siguranță, conotații sacre. Este și motivul pentru care evenimente precum această „Gală a Tezaurelor Umane Vii” sunt de natură să ne întoarcă din drumurile noastre prea grăbite către tihna și statornicia tradițiilor autentice, către acest patrimoniu spiritual unic pe care românii îl propun lumii întregi”, a spus ministrul Culturii.

În cadrul Galei de anul acesta, moderată de dr Doina Ișfănoni, cercetător științific, a fost acordat titlul de „Tezaur Umane Viu” următorilor:
 Teodora Purja, rapsod popular din satul Agrieş, judeţul Bistriţa-Năsăud;
 Moise Gavra, meşter cojocar din Vărzarii de Jos, judeţul Bihor;
 Şerban Terţiu, meşter în realizarea măştilor tradiţionale din satul Chircari, judeţul
Vrancea;
 Szoke Tiber, meşter dogar din satul Harale, judeţul Covasna;
 Pavel Caba, meşter în prelucrarea lemnului din comuna Nereju, judeţul Vrancea;
 Nicolae Vădan, constructor de instrumente muzicale din lemn din Cluj-Napoca,
judeţul Cluj;
 Anica Fichioş, meşter în prelucrarea fibrelor şi firelor textile, comuna Oituz, judeţul
Bacău;
 Iosif Iepure, păstrător al obiceiului „Junii din Şcheii Braşovului”, municipiul Braşov,
judeţul Braşov;
 Mircea Lac, meşter în prelucrarea lemnului şi metalului din Deva, judeţul
Hunedoara;
 Constantin Niţu, meşter în realizarea ţesăturilor şi cusăturilor din comuna
Cornăţelu, judeţul Olt;
 Rafila Moldovan, rapsod popular din satul Idicel Pădure, judeţul Mureş;
 Gheorghe Tănase, meşter în prelucrarea lemnului din comuna Corbu, judeţul Olt.

Titlul lui Constantin Nițu a fost înmânat fiului său, Viorel Nițu, meșterul neputând participa la eveniment din motive de sănătate.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here