Procurorii Parchetului Olt au decis să protesteze, și ei, împotriva Ordonanței 7

Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt au decis să protesteze să se solidarizeze cu restul magistraților din țară care protestează împotriva Ordonanței 7, care modifică legile Justiției.

Anunțul a fost făcut vineri printr-un comunicat de presă după ce decizia procurorilor olteni a fost luată după în cadrul Adunării Generale. Modul de protest nu va fi suspendarea activității, ca în cazul unor alte unități de parchet, ci purtarea unei banderole la mână.

„În ziua de 8 2019 adunarea generală a procurorilor din cadrul parchetului de pe lângă Tribunalul Olt cu majoritatea voturilor exprimate a hotărât solidarizarea de principiu cu acțiunile Magistraților împotriva adoptării formei finale a OUG nr. 7/2019.

În acest sens, Procurorii parchetului de pe lângă Tribunalul Olt vor purta, până la remedierea situației, o banderolă în semn de protest față de modul în care Guvernul României în calitate de legiuitor de legat a înțeles Să modifice legile Justiției”, se arată în cadrul comunicatului transmis de Parchetul Olt.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here