Senatorul de Olt Siminica Mirea, întrevedere cu ambasadorul Tunisiei la București, E.S. Raja Jhinaoui Ben Ali/ FOTO

Senatorul de Olt Siminica Mirea, preşedintele Grupului parlamentar de prietenie România-Tunisia, a avut, săptămâna trecută, o întrevedere cu Excelența Sa Raja Jhinaoui Ben Ali, ambasadorul Republicii Tunisiene în România, cu prilejul numirii acesteia în această funcție.

La întrevedere participând şi deputatul Ovidiu Alexandru Raeţchi, membru al aceluiași Grup parlamentar.

Siminica Mirea i-a adresat noului ambasador felicitări pentru numirea în funcția de șef al misiunii diplomatice tunisiene şi a asigurat-o de întreg sprijinul în îndeplinirea mandatului domniei sale. Totodată, a amintit că s-au împlinit 55 de ani de la stabilirea relațiilor diplomatice dintre România şi Republica Tunisiană și a subliniat parcursul bun al cooperării politico-diplomatice.

„În cadrul întrevederii am purtat discuţii privind găsirea unor noi căi pentru intensificarea şi diversificarea cooperării dintre cele două ţări, cu accent pe domeniul economic, dar şi în cel al educaţiei şi culturii”, a declarat senatorul Siminica Mirea.

De asemenea, a fost punctată şi cooperarea foarte bună la nivel local prin înfrățirea între oraşe din România cu oraşe din Tunisia.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here