Cine sunt medicii de la Spitalul Slatina suspectați că ar fi sustras radiografiile unor pacienți pe care le țineau ascunse

Scandalul celor 140 de radiografii aparținând unor pacienți tratați în ultimii patru ani la Spitalul Județean de Urgență Slatina și care au fost găsite ascunse în vestiarele a trei medici ortopezi ia amploare, în jurul cazului vehiculându-se suspiciunea de șantaj. Cei trei doctori supuși anchetei sunt medicii Radu Ștefan Jidovin, Ion Grămăticu și Mohammed Katta, fost șef de secție. Șocant este că filmele radiografice aparțin unor pacienți care nu au fost tratați de acești medici, ceea ce ar însemna că radiografiile au fost sustrase din dosarele medicale.

Totul a fost descoperit după ce Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Olt a solicitat conducerii spitalului radiografia unui pacient, cel mai probabil în cadrul unui dosar aflat în cercetare. Cum radiografia solicitată nu a fost găsită, managerul unității sanitare a dispus constituirea unei comisii pentru verificarea acestei situații.

„În urma acestei situații neobișnuite, a fost constituită o comisie formată din directorul medical, directorul administrativ şi un consilier juridic cu scopul de a verifica  motivul pentru care noi nu am putut pune la dispoziţia organelor abilitate un document medical. S-a făcut un control în camera de gardă, în saloane, ba chiar și în vestiarele medicilor, care au fost deschise cu cheia. Și nu mică ne-a fost mirarea când în vestiarele a trei medici au fost găsite 140 de filme radiologice, radiografii ale unor pacienţi din 2015 până în prezent – situație pentru care nu există o explicație”, a declarat managerul spitalului, Cătălin Rotea.

Un raport cu acest caz a ajuns deja la Comisia de disciplină, care va analiza căror pacienţi aparţin filmele radiologice, de ce nu au ataşate foi de observaţie și de care medici curanţi au fost tratați pacienţii respectivi.

Polițiștii au deschis un dosar penal pentru furt, dar nu în urma unei plângeri din partea spitalului, ci după ce unul dintre medicii vizați a reclamat, la 112, că i-a fost spart vestiarul din care i-au sustrase bunuri.

„La data de 12 martie am fost sesizați de către un medic din cadrul Spitalului Județean de Urgență Craiova despre faptul că i-au fost sustrase bunuri din fișetul personal. Polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii de furt și efectuează cercetări pentru stabilirea situației de fapt”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Olt, inspectorul principal alexandra Dicu.

Cel care a reclamat furtul este medicul primar Mohammed Katta. Întrebat, miercuri, de jurnaliști cum stau, de fapt, lucrurile, acesta a lăsat să se înțeleagă faptul că s-a aflat în eroare.

„Eu am sunat la 112, dar după aia mi-am dat seama că am înțeles eu greșit”, a răspuns dr. Katta.

Dialogul cu jurnaliștii a fost unul telefonic, pentru că, aflând că este căutat de presă, medicul nu și-a mai făcut apariția în secția unde lucrează.

Întrebat de ce ținea zeci de radiografii ale unor pacienți în vestiar, doctorul a închis telefonul.

Un alt doctor dintre cei trei anchetați susține că zecile de filme radiografice pe care le ținea sub cheie ar aparține, de fapt, unor rude.

Dacă vor fi găsiți vinovați, cei trei medici riscă sancțiuni care pot merge până la pierderea locurilor de muncă, potrivit managerului Cătălin Rotea.

1 COMENTARIU

  1. Interesant.
    Katta nu exceleaza in profesie, cum a ajuns sef de sectie nu inteleg.
    Asa de bine a tratat o pacienta in varsta ca a lasat-o infirma.
    A tratat-o pe bani si curcani.
    Pacienta este dintr-un sat de pe langa Corabia. Se intampla in martie 2016.
    Poate cineva se hotaraste sa faca cercetari, asa din prietenie.

Lasă un răspuns la Elena Costea Renunțați la răspuns

Please enter your comment!
Please enter your name here