Spitalul Județean de Urgență Slatina caută director de resurse umane

Spitalul Județean de Urgență Slatina organizează concurs pentru ocuparea unui post de director la Direcția Resurse Umane.

La concurs se pot înscrie candidați cu studii universitare de licență absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă durată, absolvite cu diplomă de licență sau echivalentă în științe economice, dar și cu minimum cinci ani vechime în specialitatea studiilor.

Candidații trebuie să aibă cetățenie română sau cetățenia altor state membre ale Uniunii Europene sau a statelor aparținând spațiului european și domiciliul în România, să cunoască limba română, scris și vorbit, să aibă vârsta minimă de 18 ani împliniți, capacitate deplină de exercițiu, stare de sănătate corespunzătoare postului, să îndeplineasca condițiile de studiu și să nu fost condamnați definitiv pentru săvârșirea unei infracțiuni contra umanității, contra statului ori contra autorității de serviciu sau în legătură cu serviciul care împiedică înfăptuirea Justiției, de fals ori a unor fapte de corupție sau a unei infracțiuni săvârșite cu intenție care i-ar face incompatibili cu exercitarea funcției.

Candidații trebuie să depună cerere de înscriere adresată conducătorului unității, copia actului de identitate sau orice alt document care atestă identitatea, potrivit legii, după caz, copiile documentelor care să ateste nivelul studiilor, copia carnetului de muncă conformă cu originalul la data de 31 a 12-a 2010, apoi raportul per salariat din registrul REVISAL sau, după caz, o adeverință care să ateste vechimea în muncă, începând cu data de 01. 01. 2011, cazierul judiciar sau o declarație pe proprie răspundere că nu au antecedente penale care să îi facă incompatibili cu funcția pentru care candidează, adeverință medicale care să ateste starea de sănătate corespunzătoare eliberată cu cel puțin șase luni anterior derulării concursului de către medicul de familie al candidatului sau de către unitățile sanitare abilitate.

Dosarele de înscriere se depun până la data de 18 aprilie 2019, ora 16:00, la sediul Spitalului Județean de Urgență Slatina. Selecția dosarelor de înscriere se desfășoară în perioada 19 – 22 aprilie 2019.

Data probei scrise va avea loc în data de 7 mai 2019, la ora 10:00, iar interviul va avea loc în termen de patru zile de la data susținerii probei scrise.

Locul desfășurării probelor va avea loc la sediul Spitalului Județean de Urgență Slatina, în sala de ședințe din Ambulatoriul integrat spitalului.

1 COMENTARIU

  1. Conducerea spitalului mai bine ar face demersuri sa tina medicii specialisti care au depasit 65 ani si carora o lege de RAHAT (359/2018) nu li se aplica, in sensul ca nu le da dreptul sa lucreze pana la 67 ani! Legea e nedreapta cu ei, dar probabil a fost facuta de unul ca renica, dusmanos pana in maduva oaselor, asa ca a lasat la latitudinea unor asa zisi manageri( a se citi PILANGII) daca le ia dreptul legal la munca sau l-il dau, de parca sunt pe mosia lui tacsu! Valabil si la spital si la Salvare (domnesc inculti pusi pe pile in functii,gen sotie fost primar condamnat). Dumnezeu nu doarme, o sa-i pocneasca cand le-o fi lumea mai draga! ( au depresii si cred ca daca merg la biserica Sf. Nicolae Coasta, la sf. maslu, gata, Dumnezeu ai iarta!)

Lasă un răspuns la pacient Renunțați la răspuns

Please enter your comment!
Please enter your name here