Curtea Supremă va pronunța pe 27 mai sentința în dosarul lui Liviu Dragnea

Sursa foto: b1.ro

UPDATE 19.23 Liviu Dragnea va afla pe 27 mai sentința în dosarul angajărilor fictive de la DGASPC Teleorman.

UPDATE 17.00: Avocatul lui Dragnea cere ÎCCJ achitarea clientului său.

„S-a împlinit termenul de prescripție specială. Să luați act inculpatul nu dorește continuarea procesului penal”, a spus Marian Nazat.

UPDATE: Președintele completului de judecată a susținut că va amâna pronunțarea. Prin urmare, o decizie finală în acest dosar nu va fi dată luni.

Judecătorii Curții Supreme au respins toate cererile avocaților lui Liviu Dragnea și au considerat că nu se impune încă o amânare în acest proces. Ei au anunțat că judecă luni ultimul termen în dosarul în care, în primă instanță, șeful PSD a primit 3 ani și jumătate cu executare.

Totuși, nu se știe dacă un verdict definitiv în acest dosar va fi dat luni sau instanța va rămâne în pronunțare pentru o dată ulterioară.

În primă instanță, Liviu Dragnea a fost condamnat la 3 ani şi 6 luni închisoare cu executare pentru săvârşirea infracţiunii de instigare la abuz în serviciu în dosarul ”Protecția Copilului Teleorman”, care viza angajarea fictivă a Adrianei Botorogeanu şi a Anisei Niculina Stoica. Procurorii susţin că Floarea Alesu, director executiv al DGASPC Teleorman, în schimbul unor foloase necuvenite, a procedat la menţinerea ilegală în posturi a celor două angajate. Femeile lucrau la sediul organizației PSD Teleorman, dar erau plătite de DGASPC Teleorman.

Procurorii DNA susțin că Dragnea, în calitate de preşedinte al CJ Teleorman, coordona şi controla activitatea DGASPC Teleorman. El ar fi fost cel care a determinat-o pe Anisa Niculina Stoica să se angajeze şi să fie remunerată în cadrul instituției. În plus, mai susțin anchetatorii, Dragnea a contribuit, prin influența sa, la menținerea celor două angajate în funcție la DGASPC Teleorman, deși, de fapt, ele lucrau la PSD Teleorman.

Sursa: b1.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here