Șofer din Balș, prins de polițiști în timp ce conducea un autoturism cu numere false

Fiind prezenți în trafic, polițiștii rutieri au depistat, ieri, pe raza orașului Balș, un bărbat, de 33 de ani, din localitate, care conducea un autoturism fără a fi înmatriculat în circulație.

În urma verificărilor efectuate, polițiștii au stabilit că plăcuțele de înmatriculare ale autoturismului respectiv erau false.

Bărbatul este cercetat acum sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de punerea în circulație sau conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat și punerea în circulație sau conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul cu număr fals de înmatriculare.

Tot ieri, acționând pe raza comunei Strejești, polițiștii au depistat un tânăr, de 18 ani, din  localitate, care conducea un moped neînregistrat. Totodată, tânărul nu poseda permis de conducere.

„Polițiștii au întocmit dosar pentru sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de punerea în circulație sau conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul neînregistrat și conducerea pe drumurile publice a unui vehicul fără permis de conducere”, se arată într-un comunicat al Poliției Olt.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here