Ziua Eroilor, marcată în Olt. Cel mai bogat program a fost organizat într-o localitate rurală

Cu doar două zile înainte de Ziua Eroilor (6 iunie), a intrat în vigoare Hotărârea de Guvern 369/2019 pentru aprobarea Programului manifestărilor prilejuite de Ziua Eroilor – 6 iunie 2019. Cea mai bogată manifestare a fost organizată într-o localitate rurală. 

Prin urmare, prefectul județului Olt a solicitat tuturor instituțiilor publice (Garnizoana Slatina, Inspectoratul Județean de Jandarmi, Inspectoratul de Poliție Județean, Inspectoratul pentru Situații de Urgență, Consiliul Județean, Primăria Slatina, Inspectoratul Școlar Județean Olt) să ia toate măsurile specifice prevăzute de HG 369/2019.

De asemenea, toate instituțiile publice deconcentrate și autoritățile administrației publice locale au fost înștiințate despre responsabilitățile și obligațiile ce le revin, conform respectivului act normativ și Legii nr.379/2003 privind regimul mormintelor și operelor comemorative de război, modificată și completată.

Pe baza datelor comunicate de către primăriile din județ și de Inspectoratul Școlar Județean Olt, a fost întocmit „Catalogul evenimentelor desfășurate la nivelul județului Olt, cu prilejul Zilei Eroilor – 2019“. Astfel, Ziua Eroilor a fost marcată nu doar în orașe, ci și în două comune (în organizarea primăriilor), dar și la nivelul a zeci de unități de învățământ.

Cea mai bogată manifestare a fost organizată în cadrul Școlii Gimnaziale „Aviator Alexandru Șerbănescu“ Colonești, după cum reiese din catalogul manifestărilor în Olt.

  1. La nivelul unităților administrativ-teritoriale din județul Olt
Nr.crt. Localitatea Eveniment Locul desfășurării
1 Slatina Ceremonie militară și religioasă Cimitirul Eroilor
2 Caracal Ceremonie militară și religioasă Cimitirul Eroilor
3 Balș Acțiuni comemorative Cimitirul Eroilor
4 Corbu Ceremonie religioasă și acțiuni desfășurate de elevi Monumentul Eroilor
5 Osica de Sus Ceremonie religioasă și acțiuni desfășurate de elevi Monumentul Eroilor
6 Piatra – Olt Ceremonie religioasă și acțiuni desfășurate de elevi Monumentul Eroilor
7 Vâlcele Ceremonie religioasă și acțiuni desfășurate de elevi Monumentul Eroilor

 

                       La nivelul unităților de învățământ din județul Olt

Nr.crt. Unitatea de învățământ Activitatea organizată
1 Școala Gimnazială Bucinișu – Depunere de coroane și flori la Monumentul Eroilor și Troița din centrul comunei Bucinișu, intervalul orar 11.00 – 12.00.
2 Școala Gimnazială Piatra – Recitare de poezii;

– Depunere de coroane la Monumentul Eroilor, începând cu ora 11.00.

3 Școala Gimnazială Cârlogani – Depunere de coroane la Monumentul Eroilor din comună;

– Participarea la slujba religioasă care va avea loc acolo, alaturi de reprezentanții Primăriei, Consiliului Local și comunității.

4 Școala Gimnazială „Florian Dițuleasa“ Vitănești – Program de cântece și poezii patriotice  cu clasele a III- a şi a IV-a la biserica Adormirea Maicii Domnului din satul Vităneşti.

– Program de cântece și poezii patriotice cu clasele: pregătitoare, I, aII-a și GPN Braniște la Monumentul Eroilor din satul Braniște.

5 Școala Gimnazială „Voievod Brâncoveanu“ Brâncoveni – Depunere de coroane la Monumentul Eroilor, începând cu ora 11.30.
6 Liceul Tehnologic Drăgănești-Olt – Program artistic cu elevii claselor I și a V-a de la structura Școala Gimnazială Comani, la Monumentul Eroilor, începând cu ora 10.00
7 Școala Gimnazială Pleșoiu – Prezentarea  importanţei  Zilei Eroilor în cadrul orelor de istorie,

– Prezentarea unui moment  artistic dedicat memoriei eroilor.

8 Liceul Teoretic „Tudor Vladimirescu“ Drăgănești-Olt – Depunere de coroane la Monumentul Eroilor din orașul Drăgănești-Olt.
9 Școala Gimnazială Giuvărăști – 08:30 –  10.00, participare la  slujba religioasă la Biserica din comună;

– 10:00 – Depunere de coroane  la  Monumentul Eroilor;

– 10:30 – Moment artistic;

– 12:00 – Moment de reculegere.

10 Școala Gimnazială Tătulești – Participare la slujba de pomenire ţinută de preoţii comunei;

– Intonarea Imnului de Stat al României;

– Depunerea de coroane şi flori la Monumentul închinat Eroilor din comuna Tătuleşti;

– Cuvântare despre importanţa celebrării şi amintirii eroilor căzuţi în luptă pentru apărarea patriei;

– Program artistic cu cântece şi poezii dedicate acestei zile, pregătit de elevii şcolii;

– Praznic oferit de către locuitorii satului, praznic organizat cu tradiție în comună.

11 Școala Gimnazială Stoenești – Program artistic dedicat acestei sărbători, desfăşurat la Monumentul Eroilor din localitate, începând cu ora 11.00.
12 Școala Gimnazială „Ada Umbră“ Ianca -Program artistic (referat „Însemnătatea zilei de 6 iunie“, recital poezie, cântece patriotice)

– Depunere coroane, începând cu ora 11.00.

13 Liceul Tehnologic Vitomirești – Activitate care se va desfășura la Monumentul Eroilor din curtea Bisericii Ortodoxe Sfânta Paraschiva, Vitomirești, cu titlul: Să ne cinstim eroii (prezentarea unui referat despre semnificația Zilei Eroilor, depunerea coroanelor de flori, intonarea Imnului Național)
14 Liceul Teoretic „Ion Gh. Roșca“ Osica de Sus – Activitate de comemorare a elevilor desfășurată la Momenumentul Eroilor  (depunere de corone de flori, program artistic), începând cu ora 11.30.
15 – Depunere de flori la monumentul din zona Pieţei şi interpretarea unor cântece patriotice cu elevii de nivel liceal, începând cu ora 10.00.
16 Centrul Școlar pentru  Educația Incluzivă Balș – Depunerea de coroane în onoarea eroilor neamului la Monumentul eroilor Balș, începând cu ora 12.00.
17 Școala Gimnazială Oporelu – Activitate de comemorare a elevilor desfășurată la Momenumentul Eroilor  (depunere de corone de flori, program artistic), începând cu ora 10.00.
18 Școala Gimnazială „Aviator Alexandru Șerbănescu“ Colonești – Slujba de pomenire ţinută de preoţii comunei;

– Intonarea Imnului de Stat al României;

– Depunerea de coroane şi flori la monumentul ”TREPTE SPRE CER” închinat căpitanului aviator Alexandru Șerbănescu și eroilor neamului (V-VIII);

– Depunerea de coroane şi flori la monumentul închinat eroilor  din satul Mărunței localitatea Colonești (P-IV);

– Depunerea de coroane şi flori la bustul eroului căpitan aviator Alexandru Șerbănescu-G.P.N. Colonești;

– Cuvântare despre importanţa celebrării şi amintirii eroilor căzuţi în luptă pentru apărarea patriei;

– Program artistic cu cântece şi poezii dedicate acestei zile, pregătit de elevii şcolii;

– Praznic oferit de către locuitorii satului.

19 Școala Gimnazială „Nicolae Coculescu“ Scornicești – În parteneriat cu Biserica orășenească se va derula, începand cu ora 11.00, programul „Să cinstim eroii patriei“ la monumentul eroilor. Activitatea se va finaliza cu depunerea de coroane.
20 Școala Gimnazială Bircii – Participarea la slujba religioasă în memoria eroilor;

– Depunere de coroane la cele doua monumente ale eroilor (Negreni și Bircii;

-Program artistic oferit de elevii școlii.

21 Școala Gimnazială Mihăești Începând cu ora 12.00:

– moment de reculegere;

– intonarea imnului național;

– recitarea unor poezii cu caracter patriotic;

– depunerea de flori la Monumentul Eroilor.

22 Școala Gimnazială Coteana – Depunere de coroane la Monumentul Eroilor din comuna Coteana, ora 10.30. Participanți: Cercul de istorie „Ion Conea“ al Școlii Gimnaziale Coteana și elevii clasei a III-a.
23 Școala Gimnazială „Neda Marinescu” Grădinile – Intonarea Imnului de Stat al României;

– Depunerea de coroane şi flori la Monumentul Eroilor din comuna Grădinile (elevii claselor V-VIII);

– Depunerea de coroane şi flori la mormintele eroilor din Cimitirul Eroilor din comuna Grădinile (elevii claselor P-VIII);

– Cuvântare despre importanţa celebrării şi amintirii eroilor căzuţi în luptă pentru apărarea patriei;

– Program artistic cu cântece şi poezii dedicate acestei zile, pregătit de elevii Școlii Gimnaziale „Neda Marinescu”;

– Praznic oferit de către locuitorii satului, praznic organizat cu tradiție în comună.

24 Liceul Tehnologic Crâmpoia – Depunere de coroane la Monumentul Eroilor, începând cu ora 12.00.
25 Școala Gimnazială Slătioara – Program artistic, între orele 11.00 -12:00, la Monumentul Eroilor.
26 Școala Gimnazială „Nicolae Marineanu’’ Cezieni – Depunerea de coroane  și susținerea unui program artistic la Monumentul Eroilor din comuna Cezieni, între orele 10.00-11.00.
27 Școala Gimnazială Brebeni – Recitări de poezii patriotice 10.00-11.00;

– Vizionare film istoric ,,Ecaterina Teodoroiu“11.00-12.00.

28 Școala Gimnazială Fălcoiu – Program artistic  și depunere coroane la Monumentul Eroilor, între orele 10.00-11.00.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here