Accident MORTAL în Olt. Un biciclist a fost spulberat, la propriu, de un autoturism

Un bărbat din Potcoava și-a pierdut viața, ieri, după ce un autoturism l-a spulberat, la propriu, pe o șosea de pe raza localității, în timp ce omul mergea cu bicicleta.

Vinovat de moartea biciclistului este șoferul autoturismului, care a pierdut controlul asupra direcției de mers, a intrat pe contrasens, lovind frontal victima.

„În urma verificărilor efectuate de politiştii rutieri din cadrul Poliţiei oraşului Potcoava a reiesit faptul că un tânăr, în vârstă de 25 de ani, în timp ce conducea un autoturism pe raza localității Potcoava, ar fi pierdut controlul asupra direcţiei, intrând pe contrasens, unde a acroşat un biciclist care se deplasa regulamentar,”, a declarat purtătorul de cuvânt Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Olt, inspectorul principal Alexandra Dicu.

Deși impactul a fost puternic, victima a fost găsită în viață de echipajul medical sosit la fața locului. Din păcate, după ce a fost transportat la spital, bărbatul a murit.

Șoferul nu consumase alcool înainte să urce la volan, susțin polițiștii. El este cercetat acum sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here