Un bărbat din Olt s-a autoincendiat și a MURIT la Spitalul Slatina. Incredibil ce l-a făcut să recurgă la acest gest extrem

Un bărbat de 49 de ani care în urmă cu circa două săptămâni s-a autoincendiat a murit, recent, la Spitalul Județean de Urgență Slatina. 

Potrivit purtătorului de cuvânt al Serviciului de Ambulanță Județean (SAJ) Olt, medicul Marian Furtună, Evenimentul a avut loc pe 23 iunie în localitatea Comani, un sat ce aparține orașului Drăgănești-Olt. Bărbatul a fost transportat cu ambulanța la Spitalul Județean de Urgență Slatina și a fost internat pe Secția Chirurgie Plastică, unde medicii au depus eforturi susținute pentru a salva pacientul. Din păcate, acesta a murit, după ce a suferit arsuri pe aproape toată suprafața corpului.

Medicii de pe ambulanță au fost șocați să afle că omul și-a pus capăt zilelor după o banală ceartă cu soția sa.

„Este vorba de un bărbat de 49 de ani care s-a autoincendiat cu o substanţă necunoscută. El a suferit arsuri foarte grave și l-am transportat la spital. Dincolo de toate însă am fost şocați de motivul care l-a făcut să recurgă la acest gest extrem: o ceartă banală cu soţia lui. Aceasta i-ar fi reproşat că înbacea zi a lenevit toată ziua în pat și că nu a făcut ceea ce trebuia să facă prin gospodărie”, a povestit medicul Marian Furtună.

Acesta mai spune că, potrivit vecinilor, în trecut bărbatul a mai amenințat că se va sinucide. De data aceasta nu doar a amenințat, dar și-a pus planul în aplicare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here