Finanțele Publice Olt cheamă contribuabilii pentru discuții pe marginea unor facilități fiscale

Administratia Județeană a Finanțelor Publice Olt (AJFP), va organiza joi, 11 iulie, în mai multe localități din județ, întâlniri cu contribuabilii şi reprezentanți ai mediului de afaceri pentru discuții și clarificări pe mai multe subiecte de ordin fiscal, inclusiv pe tema unor facilități fiscale pe care guvernul le pregătește.

Aceste întâlniri vor avea loc la sediul principal al instituţiei din Slatina și la sediile serviciilor fiscale din Caracal, Balș și Corabia.

La întâlnirile cu contribuabilii participanți, reprezentanții Fiscului le vor prezenta prevederile unui proiect de Ordonanţă privind instituirea unor facilităţi fiscale, le vor explica aspecte ale procedurii de mediere și privind poprirea electronică și avantajele ei.

Contribuabilii interesaţi să participe la întâlnire se pot programa prin intermediul site-ului AJFP Olt, accesând urmatoarea adresă: anaf.ro/assistpublic.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here