Bărbat din Olt, REȚINUT pentru contrabandă cu țigări la nivel național. Cine este acesta/ VIDEO

Un bărbat din Olt a fost reținut, ieri, de polițiștii din Arad într-un dosar de contrabandă cu țigări, în urma mai multor percheziții efectuate, sub coordonarea procurilor DIICOT, în județele Arad și Timiș.

Potrivit unor surse judiciare, bărbatul din Olt se numește Petrică Mugurel Dospina. În februarie anul acesta, el a fost condamnat de Judecătoria Timișoara la un an și o lună de închisoare cu amânare după ce a fost prins conducând un autoturism în stare de ebrietate.

Alături de acesta au mai fost reținute alte șapte persoane din județele Arad, Timiș, Hunedoara, care urmează să fie prezentați instanței pentru luarea de măsuri preventive.

Cu toții au fost săltați în urma a 21 de percheziții efectuate de polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice și a procurorilor DIICOT, 13 descinderi având loc în Arad și opt în Timiș.

În urma perchezițiilor au fost indisponibilizate peste 170.000 de țigări netimbrate sau timbrate necorespunzător, susceptibile a fi de contrabandă, bani în lei și în valută (27.050 de euro și 2.000 de lei), ce ar proveni din vânzarea țigărilor, o armă de foc, 155 de cartușe, un amortizor și două lunete.

„În dosar, sunt continuate cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat, contrabandă, divulgarea de informații secrete de serviciu sau nepublice și favorizarea făptuitorului.

Cercetările efectuate până în prezent au stabilit un prejudiciu, cauzat prin săvârșirea faptelor, de aproximativ 1.670.000 de lei”, se arată într-un comunicat al Poliției.

Acțiunea a beneficiat de sprijinul Direcției Operațiuni Speciale din Poliția Română, al Serviciul Criminalistic și al Biroului de Analiză a Informațiilor Arad. La perchezițiile de ieri au participat și polițiști de combatere a criminalității organizate și luptători pentru acțiuni speciale din Arad, alături de jandarmi.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here