Problemă de sănătate pentru Simona Halep înainte de Australian Open

Simona Halep va debuta la Australian Open în noaptea de duminică spre luni, la ora 2.00, când o va întâlni pe americanca Shelby Rogers. Românca are însă o problemă sâcâitoare de sănătate, care revine periodic.

Simona spune că se simte foarte bine în Australia, unde se antrenează de ceva timp, dar se confruntă şi cu o problemă care i-a mai dat bătăi de cap în trecut. Din cauza schimbării de mediu, de climă sau din cauza alimentaţiei, Simona Halep a făcut un herpes imens, care o sîcîie de cîteva zile, notează adevarul.ro.

În mod normal, e destul de puţin probabil ca acest lucru să-i afecteze evoluţia, dar situaţia nu e tocmai confortabilă pentru jucătoarea din România.




Jaf la cel mai înalt nivel: S-au furat premiile de la gala FIFA

Federaţia internaţională de fotbal (FIFA) a denunţat furtul a şase ceasuri Hublot, în valoare totală de 552.000 euro, care urmau să intre în posesia celor premiaţi la Gala The Best organizată luni seara la Zurich.

Fiecare ceas costă 92.000 euro, dar la ceremonia de premiere, Cristiano Ronaldo, Claudio Ranieri, Carli Loyd şi ceilalţi au primit câte un model Hublot de valoare mai mică, anunţă Agerpres. Fabricantul elveţian de ceasuri Hublot va trimite în următoarele zile modelul de ceas „Bing Bang Football”, comandat de FIFA, la proprietarii lor de drept.




DOLIU O legendă a fotbalului mondial a încetat din viaţă: Cauzele morţii / VIDEO

Lumea fotbalului mondial este în stare de şoc. Un fost mare fotbalist, dar şi antrenor a încetat din viaţă din cauza unor mari probleme.

Francois Van der Elst a murit la varsta de 62 de ani. Cauza decesului au fost problemele cardiace, a anuntat clubul Anderlecht. Cel poreclit Franckie a fost internat in stare grava in prima zi a acestui an, dupa ce a suferit un atac de cord. Van der Elst este considerat o legenda a clubului Anderlecht Bruxelles, la care evolueaza acum românii Nicusor Stanciu si Alexandru Chipciu, conform ziare.com. El a castigat doua campionate, patru cupe interne si doua Cupe ale Cupelor.




DOLIU în lumea sportului: Un mare fotbalist a încetat din viaţă / VIDEO

Lumea fotbalului este în stare de şoc. Un fost mare fotbalist a încetat din viaţă. Anunţul teribil a fost făcut chiar de către fiul său.

Camerunezul Zacharie Noah, tatăl lui Yannick, fost jucător de tenis, și bunicul lui Joakim – baschetbalist în NBA, la New York Knicks, a decedat la vârsta de 79 de ani. Decesul s-a produs în timpul somnului, conform RTV. „Duminică dimineață, la Yaoundé, Zacharie Noah s-a stins din viață în timpul somnului”, a fost mesajul fiului Yannick (câștigător la Roland Garros, în 1983). Zacharie Noah a câștigat Cupa Franței, cu formația Sedan, în 1961.




Un ROMÂN face SENZAȚIE în box! Răzvan COJANU este DUBLU deţinător al CENTURILOR WBO şi WBO Asia Pacific la categoria grea

Un român a ajuns să trăiască visul american în Los Angeles! Născut în Voinești, județul Dâmbovița, Răzvan Cojanu este dublu deținător al centurilor WBO și WBO Asia Pacific la categoria grea, arată jurnaliștii de la Adevărul.

Tânărul de 2,02 metri a început boxul la vârsta de 15 ani, la Câmpulung Muscel. După doar șase luni de box, el a mers la Campionatul Național, unde a și ieșit vicecampion. Viața lui s-a schimbat imediat de atunci. A început să facă bani, iar marile cluburi să se bată pe el.

“Mi s-a schimbat viaţa după medalia de argint. Eram un copil amărât, nu neg asta şi banii m-au motivat foarte mult. Vedeam că alţi colegi de-ai mei nu au, iar eu puteam să îi fac repede şi uşor, eram văzut şi bine de toată lumea şi de la club şi de la liceu şi mi-a plăcut. Toată lumea mă ţinea în braţe. Făceam bani încă de la amatori. Nu făceam foarte mult, dar aveam un salariu încă de la 15 ani. Îmi luam haine, ce voiam eu. Părinţii mei de la 14 ani nu mi-au mai dat un leu de atunci. M-am descurcat pe picioarele mele”, a povestit Cojanu, pentru Adevărul.

Mai târziu, oficialii de la Dinamo l-au remarcat, l-au angajat în Ministerul de Interne şi i-au dat un salariu de poliţist. În 2009, pe când avea doar 20 de ani, i s-au pus pe tavă două oferte venite din SUA şi Germania.

”Am avut o ofertă din America, dar şi din Germania, de la clubul Universum Boxing Promotion, cel mai puternic club profesionist din Europa. Am cântărit cele două oferte, dar am avut o chemare către America. Am zis că America e patria boxului şi că dacă e să fac ceva în acest sport voi putea să fac doar în America”, a mai povestit boxerul, pentru Adevărul.

Prima centură în boxul profesionist a câștigat-o când avea 27 de ani, într-o gală desfășurată în China. Atunci, românul a reușit să-l învingă pe mult mai experimentatul Manuel Alberto Pucheta. În decembrie, Răzvan Cojanu a câștigat a doua centură WBO, tot în China, după ce l-a învins pe campionul Zhi Yu Wu.

“La momentul ăsta am două centuri WBO pe care o să mi le apăr în luna mai 2017 la Beijing. Nu cunosc adversarul, dar o să fie un meci mare. Am 16 victorii până acum, din care 9 câştigate prin ko. Am două înfrângeri. Am pierdut primul meci la profesionişti aici în America, pentru că nu eram pregătit foarte bine şi am boxat împotriva unui sportiv cu vreo 30 de meciuri la profesionişti. La vremea aceea mă pregăteam cu unchiul lui Floyd Mayweather, care mie nu mi-a fost un antrenor bun. Al doilea meci l-am pierdut dintr-o greşeală, din care am învăţat multe şi îmi pare bine că s-a întâmplat atunci”, a mai spus Cojanu.




TRAGEDIE O jucătoare de tenis din România a MURIT / FOTO

E doliu în tenisul feminin românesc! La numai 35 de ani, Alina Izbândă, una dintre cele mai talentate jucătoare de tenis din Arad a decedat în urma unor probleme grave de sănătate, anunță B1.ro.

A fost profesoară de sport la Liceul German „Adam Muller Guttenbrun”, iar Alina a fost cea care a inițiat în tenis zeci de copii din Arad la clubul Tenis-Profi, unde a predat acest sport vreme de cinci ani de zile. În urmă cu cinci ani a plecat în Austria, unde și-a petrecut ultima parte a vieții.

content-image




Capăt de drum la dublu: Halep și Niculescu au fost ELIMINATE la Shenzen

Simona Halep și Monica Niculescu au părăsit turneul de la Shenzen în proba de dublu încă din primul tur! Cele două românce au pierdut partida cu perechea formată din Dzalamidze și Kudermetova în două seturi identice, scor 6-3, 6-3.

Pentru Monica Niculescu e a doua eliminare în doar câteva ore la turneul din China. Românca a pierdut şi la simplu, la primele ore ale dimineţii, în faţa unei jucătoare necunoscute din China.




Simona Halep a câștigat primul meci al anului: A învins un fost lider mondial

Simona Halep a câștigat primul meci al anului! După o oră și 48 de minute de joc, favorita numărul 2, a eliminat-o primul tur al turneului din categoria WTA International de la Shenzhen în trei seturi pe fostul lider mondial, Jelena Jankovici.

A fost 6-1, 3-6, 6-3 pentru Halep. În optimi, Halep va da peste cehoaica Katerina Siniakova, numărul 52 WTA. Aceasta a trecut de chinezoaica Shuai Peng, în două seturi, 6-3, 7-5. În vârstă de 20 de ani, Siniakova nu s-a întâlnit niciodată cu Simona Halep. Meciul Halep- Siniakova va avea loc miercuri.

 

A fost cea de-a opta confruntare directă dintre româncă și fostul lider mondial. Până acum, actualul număr patru WTA a reușit să câștige șase dintre precedentele șapte, iar sârboaica n-a reușit să se impună în fața Simonei decât în primul meci, cel care a avut loc, în 2010, în primul tur la US Open (6-4 4-6 7-5).

Halep și Jankovici nu s-au mai aflat față în față din 2015, an în care s-au confruntat de trei ori, la Indian Wells (2-6 7-5 6-4), Toronto (6-3 6-4) și Cincinnati (6-1 6-2).




Doliu în fotbalul românesc: A MURIT ‘Lordul ‘Jean Pădureanu

E doliu în fotbalul românesc! Jean Pădureanu, cel mai longeviv conducător de club din fotbalul românesc, supranumit ”Lordul”, a murit joi noapte, la vârsta de 80 de ani.

În ultima vreme, Pădureanu a fost internat la Secţia de Oncologie a Spitalului Judeţean Bistriţa, el suferind de un cancer generalizat, care s-a adăugat altor boli pe care le-a purtat pe picioare de-a lungul vremii: diabet, probleme cardiace, Alzheimer. Recent, i-a fost detectat un cancer la ficat, iar boala s-a extins într-o metastază, era hrănit doar prin perfuzii, reuşea numai să bea apă, iar comunicarea cu cei din jur a devenit aproape imposibilă.

Lui Pădureanu i s-a administrat în mod constant morfină pentru a-i mai atenua din dureri şi avea rare momente în care îi recunoştea totuşi pe cei din familie.

Jean Pădureanu s-a născut la 22 martie 1936 şi a fost cel mai longeviv conducător de club din România. Întreaga sa activitate în fotbal este legată de numele a două cluburi, Universitatea Craiova şi Gloria Bistriţa. A fost considerat unul dintre fondatorii „Cooperativei”, un sistem de aranjare a meciurilor în prima divizie fotbalistică, prin care erau stabilite echipele care retrogradau, dar şi unele dintre cele de la vârful ierarhiei.

Pădureanu a început fotbalul la Universitatea Craiova în 1950, unde a evoluat pe postul de fundaş dreapta, iar din 1958 a fost angajat doar la Gloria Bistriţa, până în 2013. După încheierea activităţii de fotbalist a fost numit, în 1964 în funcţia de vicepreşedinte al grupării bistriţene, în perioada 1995-2015 fiind preşedintele clubului. În lumea fotbalului a fost numit „Lordul” sau „Tata Jean”, fiind considerat unul dintre fondatorii „Cooperativei” şi acuzat în mai multe rânduri în organizarea unor meciuri trucate, fără a putea fi dovedite vreodată.

În 2013 s-a retras din activitate, devenind preşedinte de onoare al clubului Gloria Bistriţa, în semn de respect pentru activitatea sa numele stadionului din Bistriţa devenind „Jean Pădureanu”.

La 4 martie 2014 a fost condamnat la 3 ani şi patru luni de închisoare în „Dosarul Transferurilor”, fiind găsit vinovat de către instanţă pentru declararea unor sume mai mici în cazul transferurilor fotbaliştilor Ionel Ganea şi Lucian Sânmărtean la cluburile VfB Stuttgart, respectiv Panathinaikos Atena. A fost eliberat condiţionat după un an şi trei luni, în perioada detenţiei fiind grav bolnav. Fostul preşedinte al Gloriei Bistriţa, Jean Pădureanu, a încetat din viaţă vineri noaptea, la vârsta de 80 de ani, scrie Timp Online.

În ultima vreme, Pădureanu a fost internat la Secţia de Oncologie al Spitalului Judeţean Bistriţa, el suferind de un cancer generalizat, care s-a adăugat altor boli pe care le-a purtat pe picioare de-a lungul vremii: diabet, probleme cardiace, Alzheimer, anunță Adevărul.

Recent, i-a fost detectat recent un cancer la ficat, iar boala s-a extins într-o metastază, era hrănit doar prin perfuzii, reuşea numai să bea apă, iar comunicarea cu cei din jur a devenit aproape imposibilă. Lui Pădureanu i s-a administrat în mod constant morfină pentru a-i mai atenua din dureri şi avea rare momente în care îi recunoştea totuşi pe cei din familie.




DOLIU Un baschetbalist celebru a încetat din viaţă la doar 38 de ani, răpus de o boală cruntă/ VIDEO

Lumea baschetului din ţara noastră şi nu numai este în stare de şoc. Un celebru baschetblist a încetat din viaţă la doar 38 de ani din cauza unei boli incurabile.

Baschetbalistul american Jerome LaGrange, fostul jucător al echipei U-Banca Transilvania Cluj, a încetat din viaţă miercuri la vârsta de 38 de ani, anunţă joi într-un comunicat clubul transilvan, care precizează că jucătorul suferea de cancer. ”Fostul jucător al echipei noastre din 2011, Jerome LaGrange, s-a stins aseară din viaţă, după o lungă şi grea suferinţă. Un adevărat lider în teren şi în vestiar, un om cu un suflet deosebit, Jerome va rămâne mereu în inimile noastre”, se arată în comunicatul clubului, conform Agerpres. Originar din statul Louisiana, LaGrange a jucat la U-BT Cluj în sezonul 2011-2012. Ultima dată a evoluat în Germania, într-o ligă inferioară.