O clădire cu hol şi trei camere din bolţari care nu are nimic din arhitectura unei construcţii instituţionale. O casă într-un şir de alte case, cu gard şi poartă comune, cu WC clasic autohton, adică în curte, perfect vizibil din stradă (o particularitate ar fi aceea că nu are uşă). O casă ca toate casele de pe o stradă din cartierul Carpaţi din Caracal, în plină comunitate de romi. Imobilul mai are o particularitate (alta decât cea cu WC-ul): dimineaţa, spre deosebire de toate celelalte case de pe strada Carpaţi, se umple de viaţă: voci de copii, râsete, ţipete nevinovate – zgomotul firesc al unui colectiv infantil. Da, vorbim despre o grădiniţă, dar nu de o grădiniţă ca toate grădiniţele, ci de o grădiniţă-unicat.
Grădiniţa RomRom din zona caracaleană Carpaţi, destinată copiilor romi, are un statut incert, un soi de jumătate-jumătate care face ca nimeni să nu-şi ia răspunderea unei investiţii serioase, precum reabilitarea clădirii. Una dintre jumătăţi este aceea că grădiniţa se bucură de prezenţa oficială a două educatoare plătite din bugetul public. Cealaltă jumătate o reprezintă caracaterul particular, din punct de vedere juridic, al clădirii. Apoi, unitatea de învăţământ preşcolar este arondată Şcolii de Arte şi Meserii (SAM) nr. 6 Caracal, dar imobilul aparţine de fapt unei fundaţii care nu mai funcţionează. De fapt, statutul juridic este o ciudăţenie de pe urma căreia au de suferit doar copiii. Casa de pe strada Carpaţi a fost cumpărată cu banii unei fundaţii olandeze şi donată unui ONG românesc, respectiv Fundaţiei RomRom Caracal. Singurul act care ţine loc de titlu de proprietate este o chitanţă de mână pe care figurează, la cumpărător, un nume şi o ştampilă. Numele este cel al preşedintelui Fundaţiei RomRom, Vasile Ion, iar ştampila este cea a organizaţiei respective. Organizaţia nu mai funcţionează însă, nu mai are conturi valabile şi nici CUI. Aşadar, a cui este grădiniţa? A Inspectoratului Şcolar Judeţean – nu. A Primăriei Caracal – nu. A Fundaţiei RomRom – cam greu de spus. Singurul lucru cert în toată această poveste este faptul că părinţii îşi aduc aici, dimineaţă de dimineaţă, copiii care au, ca toţi copiii cetăţenilor români, dreptul la educaţie. Deci, grădiniţa este, în primul rând, a copiilor. Iar copiii romi din cartierul caracalean Carpaţi au dreptul, ca toţi ceilalţi copii, la condiţii moderne de educaţie.
Dotări din căpătat
Condiţiile „moderne“ arată cam aşa: imobilul este din bolţari de beton, iar faptul că pereţii nu sunt izolaţi termic face ca sobele pe lemne să nu dea randament optim iarna. Căldura ameţită şi fumul fac casă bună în cele două grupe, spre disperarea micuţilor şi a educatoarelor. Până la iarnă mai este, însă, şi poate promisiunea unor potenţiali investitori că vor termoizola imobilul va deveni realitate. De promis a promis şi primăria că va ridica un gard la stradă să-i stea, pentru că cel existent este o găselniţă metalică bună atât cât să nu zică lumea că nu este gard. Păşim din hol în prima clasă, unde găsim o atmosferă din care ne dăm seama că avem de-a face cu o sală destinată educaţiei preşcolarilor: sunt jucării, materiale auxiliare pe pereţi, obiecte care îi binedispun pe micuţi, covoraşe pe jos, măsuţe şi scăunele. O grădiniţă, da, dar una rudimentară. Intrăm în cea de-a doua clasă – la fel. Se vede clar că vopseaua dată pe pereţi cu puţin înainte de începerea anului şcolar nu a putut ascunde bine igrasia infiltrată iarna trecută. Totul arată ca o casă săracă, dar curată şi primenită interior cu diverse obiecte primite ba de la unul, ba de la altul. Ceea ce nu este rău. Decât deloc…
Mai mult decât educatoare
„Este bine aici, este frumos, este foarte bine“. Afirmaţia îi aparţine uneia dintre mămici care a venit, în ziua în care am trecut şi noi pragul aşa-zisei grădiniţe, să-şi ia odorul acasă. Mămica are la baza afirmaţiei sale o comparaţie între cum arăta unitatea de preşcolari cu ceva timp înainte şi cum arată acum. O diferenţă există, totuşi, prin strădania celor două educatoare care-şi fac serviciul aici şi care fie au adus lucruri necesare de acasă, fie au plătit din salariul lor de doar câteva milioane de lei vechi câte o mică lucrare. Câte ceva au mai primit ele şi de pe la primărie, şi de pe la şcoala la care grădiniţa este arondată, dar nu îndeajuns pentru satisfacerea tuturor nevoilor unei grădiniţe de secol XXI. „Oficial, este greu să investească cineva aici, pentru că, deşi grădiniţa este arondată Şcolii nr. 6 (SAM), clădirea nu are statut public şi, deci, nu pot fi îndreptate fonduri spre noi pentru, să zicem, reabilitarea imobilului. Am alergat pe ici, pe colo şi am mai obţinut executarea unor lucrări mici, dar asta aşa, indirect şi datorită faptului că am găsit oameni generoşi. Este cazul Primăriei Caracal, ca şi cazul doamnei directoare de la SAM nr. 6. Primăria ne-a ajutat în mai multe rânduri, ba cu vopsea, ba cu becuri, ba cu găleţi, iarna ne dă lemne, iar de la şcoală primim materiale didactice. Mai mult, primăria o să ne schimbe tocăria metalică de la geamuri, care acum nici nu pot fi deschise, cu tocărie modernă, probabil din aluminiu. Am vrea, totuşi, mai mult, am vrea să găsim soluţii ca clădirea să dobândească un statut juridic care s-o poată include în programe investiţionale cu fonduri publice“, spune una dintre educatoare, Aniţa Constantin. Ea povesteşte că perdelele, de pildă, sunt aduse de acasă, de cealaltă educatoare. Că anumite planşe sunt cumpărate din salariul lor. Că mai multe jucării sunt aduse tot de acasă sau primite de la alte grădiniţe. Că scăunelele copiilor sunt primite tot de la alte unităţi de educaţie preşcolară. Şi tot aşa. „Noi am făcut tot ce a ţinut de noi pentru ca copiii să aibă ceea ce le trebuie, ca noi să avem la dispoziţie ceea ce ne trebuie din punct de vedere didactic. Dar asta nu este de ajuns. Iarna pereţii au igrasie, WC-ul este cel care este, dar şi acesta fără uşi. Bine că avem iarna lemne de la primărie, dar sobele nu mai sunt bune, afumă, şi astea sunt numai câteva exemple“, afirmă cealaltă educatoare, Ileana Vlăduşel.
Proiecte moarte
Directoarea Şcolii de Arte şi Meserii nr. 6 Caracal, Irena Rădulescu Mierlăcioiu, spune că, date fiind condiţiile improprii în care funcţionează grădiniţa, desfiinţarea ei ar stopa, practic, educaţia copiilor romi din cartierul Carpaţi, pentru că, din cauza unei sărăcii crunte de care suferă multe familii de romi, acestea refuză să-şi înscrie copiii la alte unităţi de învăţământ preşcolar unde micuţii lor s-ar diferenţia prin multe de ceilalţi copii. „În condiţiile juridice de acum ale clădirii în care funcţionează grădiniţa nu putem face nimic mai mult. Vorbim de un imobil care aparţine unei persoane fizice, aşa că nu se pot acorda fonduri pentru investiţii. Iar ca să închidem grădiniţa de acolo ar însemna să lăsăm copiii în discuţie fără şansa pe care o acum la educaţie. Am încercat să-i convingem pe părinţi să-şi dea copiii la grădiniţa care funcţionează în cadrul şcolii noastre. N-au vrut. Am încercat să încheiem parteneriate cu alte grădiniţe unde copiii romi din cartierul Carpaţi să fie educaţi. N-au vrut. Şi nu acceptă astfel de soluţii pentru că multe familii din acest cartier sunt foarte sărace, trăiesc în condiţii foarte grele, şi nu-şi permit să-şi dea copiii în altfel de grădiniţe. Ei spun că copiii se simt bine în unitatea din cartierul lor, şi acest lucru este adevărat. Există acolo două educatoare care reuşesc să le ofere copiilor nu doar o bună educaţie, ci şi multă căldură sufletească. Cel mai bine ar fi dacă noi am reuşi să reabilităm imobilul, dar, aşa cum explicam mai înainte, nu se poate asta“, declară directoarea de la SAM 6. Ea spune că, în urmă cu patru ani, grădiniţa a fost inclusă într-un program de investiţii, dar că, din cauza aceloraşi condiţii juridice ale imobilului, proiectul nu a putut fi dus la bun sfârşit. Apoi, Inspectoratul Şcolar Judeţean a avut ideea construirii unei noi grădiniţe în cartier. Nici acest proiect nu a fost transpus în practică. „Ideea construirii unei alte grădiniţe a fost şi este o altă soluţie optimă. Din păcate, lipsa banilor a făcut ca proiectul acesta, şi nu doar acesta, să nu fie posibil deocamdată, cel puţin nu înainte să fie finalizate cele deja demarate. Aşa că rămânem tot acolo şi vom continua să facem tot ce este omeneşte posibil pentru a-i ajuta pe copii. Şi noi, şcoala, şi primăria“, a mai afirmat Irena Rădulescu Mierlăcioiu.
De-o parte, orgoliu. De cealaltă parte, căldură umană
Cele două educatoare mai aduc în discuţie o soluţie: ca imobilul cu pricina să devină, printr-un act juridic, o construcţie a Primăriei Caracal. Soluţia stă însă doar în puterea celui care, cu 20 de ani în urmă, a înfiinţat grădiniţa cu bani olandezi. Adică preşedintele fundaţiei RomRom, care, cel puţin fiscal, nu mai funcţionează. Dar omul nu vrea şi nu vrea. Şi-a pierdut, probabil, simţămintele care cu două decenii în urmă îl animau într-atât încât să se gândească la întemeierea unei unităţi de învăţământ prin care comunitatea de romi din Caracal să facă un important pas înainte pentru educaţia copiilor lor. „Am vorbit la primărie şi cei de acolo sunt dispuşi să investească dacă s-ar găsi o formă legală ca imobilul să fie administrat de ei. Dar nu vrea preşedintele fundaţiei, şi aşa avem toţi de pătimit, şi noi, şi copiii. În ce mă priveşte pe mine, care am crescut în comunitate, care îi cunosc foarte bine pe oamenii aceştia şi pe copiii lor, grădiniţa aceasta reprezintă raţiunea mea de a fi. N-aş putea lucra în altă parte, ei sunt parte din mine şi aşa vor rămâne. Romii trebuie să aibă un viitor frumos, şi totul pleacă de la educaţie“, susţine, sub imperiul emoţiei, Aniţa Constantin.
•••
Viaţa profesională a celor două educatoare este şi ea, ca şi grădiniţa, unicat. Deşi condiţiile vitrege în care ele îşi desfăşoară activitatea sunt cele pe care am încercat să le reliefăm aici, rolul lor profesional este dublu: educaţia propriu-zisă şi efortul de a-i învăţa pe copii limba română, pentru că în familiile lor se vorbeşte doar limba romani (cu mici excepţii). Dăruirea profesională şi umană a celor două femei ar trebui să găsească coresponenţă în anumite medii, astfel că atunci când bat la uşi închise pentru înţelegere şi sprijin în privinţa grădiniţei-unicat, să li se deschidă.
