Afacerist slătinean, „făcut ca la Nufărul” de Justiţia din Olt

Mai mulţi magistraţi din Olt şi avocata Melania Ghidănac sunt acuzaţi de un om de afaceri din Slatina că l-au nedreptăţit în mod intenţionat într-o cauză civilă, respectiv într-un dosar penal, în favoarea unei angajate a Tribunalului Olt cu care el se află în conflict. Cu toţii au luat partea celei care are loc de muncă în sistemul judiciar şi care şi-a bazat acţiunile împotriva bărbatului pe existenţa unui înscris sub semnătură privată despre care omul spune că este un fals.

Gheorghe Lazăr, un om de afaceri de 54 de ani din Slatina, s-a pomenit în 2008 chemat la Poliţie, în cadrul unui dosar penal întocmit în baza unei plângeri în care fosta sa soţie, Tania Dobeanu, arăta că îi este dator cu nişte sume de bani pe care nu i le-a mai returnat. Femeia îşi baza acuzaţia pe un înscris sub semnătură privată, o chitanţă prin care fostul soţ şi-ar fi luat obligaţia să-i restituie nişte sume de bani pe care le-ar fi primit de la ea. Omul a rămas interzis când a aflat că semnase un document pe care nu îl văzuse niciodată. Venind cu dovezi în acest sens, oamenii legii nu au putut fi convinşi de femeie că avea dreptate, drept pentru care au închis dosarul cu NUP. Povestea însă nu s-a încheiat aici, dând naştere unui proces civil cel puţin interesant, în care reclamanta avea să fie ajutată de funcţia de referent pe care o deţine în cadrul Tribunalului Olt, la Compartimentul Contabilitate, dar şi de un avocat cunoscut pe plan local, Melania Ghidănac, a cărei semnătură se află pe chitanţa cu pricina.

Declaraţii contradictorii

Un înscris sub semnătură privată care prinde putere juridică nu doar în prezenţa părţilor, ci şi în faţa şi cu implicarea unui avocat, ar trebui să fie un document cu pretenţii de redactare şi în acord cu toată legislaţia în vigoare pe acest segment. Chitanţa pe care avocata Melania Ghidănac şi-a pus semnătura este însă un text scurt, cu exprimări lapidare, redactat la calculator într-un singur exemplar (cel puţin documentul nu atestă că ar fi fost încheiat în mai multe exemplare, aşa cum ar fi fost normal). De altfel, actul poartă doar data încheierii, nu şi locul în care a fost încheiat şi nici datele de identificare ale părţilor. Apoi, chitanţa nu respectă dispoziţiile articolul 1180 din Codul Civil, potrivit căruia „actul sub semnãturã privatã, prin care o parte se obligã cãtre alta a-i plãti o sumã de bani sau o câtime oarecare, trebuie sã fie scris în întregul lui de acela care l-a subscris, sau cel puţin acesta, înainte de a subsemna, sã adauge la finele actului cuvintele «bun şi aprobat», arãtând totdeauna în litere suma sau câtimea lucrurilor şi apoi sã iscãleascã“. Cerinţe inexistente în cazul de faţă. În plus, angajata Tribunalului Olt susţinea, nu mai departe de ieri, că chitanţa cu pricina a fost redactată de avocata Melania Ghidănac în locuinţa acesteia, în vreme ce avocata, care afirmă că toată povestea este reală, susţinea, tot ieri, că documentul a fost întocmit şi semnat de părţi, în câte un exemplar pentru fiecare, la biroul său de avocatură.

Neavând succes pe linie penală, angajata Tribunalului Olt deschide proces civil în 2009 la Judecătoria Slatina. Proces s-a încheiat în 2010, în favoarea reclamantei, în ciuda tuturor suspiciunilor care planau asupra acestui caz şi peste care judecătoarea Simona Popescu (fostă Bichea), preşedinte de complet, a trecut uşor cu vederea. De pildă, în sentinţa civilă nr. 45 din 7 ianuarie 2010, instanţa reţine că pârâtul ar fi recunoscut că semnătura de pe chitanţa în discuţie îi aparţine, în vreme ce omul afirmă că a recunoscut doar că semnătura seamănă cu a sa, nu că îi aparţine. Instanţa a pus mare preţ pe depoziţia martorului Ghidănac Melania, avocata care, în trecut, l-a reprezentat pe pârât într-un proces comercial, obţinând de la el diverse documente care îi purtau semnătura. În schimb, instanţa a refuzat să ia în considerare multe dintre argumentele pârâtului.

Rezoluţie ascunsă

N-am putea spune cât de nepărtinitoare a fost în acest proces judecătoarea Simona Popescu. Ştim însă că reclamanta a depus la Judecătoria Slatina trei cereri de chemare în judecată, toate vizând aceeaşi speţă şi având aceleaşi părţi, în decurs de numai câteva zile. După ce a văzut că una dintre cereri a fost repartizată completului de judecată care îi convenea, reclamanta a renunţat la celelalte. Această strategie reprezintă un abuz de drept procesual pe care magistraţii slătineni s-au făcut că nu-l văd. Strategia avea să se repete într-un alt proces pe care aceeaşi persoană l-a deschis împotriva fostului soţ pentru partaj judiciar, astfel încât să îi pună în executare bunurile imobile în baza datoriei hotărâte de instanţă în procesul anterior. Şi, cu toate că avocatul apărării s-a prins de manevră, scoţând-o în evidenţă, instanţa a conexat dosarele, deşi, fiind vorba de trei cereri pe aceeaşi speţă şi aceleaşi părţi, trebuiau pur şi simplu respinse.

Inutil să mai spunem că recursul la primul proces, judecat la Tribunalul Olt de magistraţii Ioana Mircescu, Liliana Popescu şi Dan Mihai Lucinel Diaconescu (ultimii doi pensionaţi în 2011), a fost respins cu uşurinţă, astfel că Decizia civilă nr. 587 din 25 mai 2010 este aproape o copie a sentinţei hotărâte de instanţa de fond.

Suspiciuni planează şi asupra procurorului Pavel Marinel Corneliu, azi şef al Parchetului de pe lângă Judecătoria Slatina, instituţie căreia afaceristul „făcut ca la Nufărul“ de fosta soţie cu sprijinul magistraţilor s-a adresat cu plângere penală împotriva acesteia. Rezoluţia dată de procuror în dosarul 2212/P/2010, survenită la 7 februarie 2011 şi în care se dispunea neînceperea urmăririi penale, n-a fost comunicată petentului în termenul legal, din motive care nu au putut fi explicate de reprezentanţii parchetului. Abia în 12 februarie 2013, la doi ani de la dispunerea ei, cel îndreptăţit s-o primească a intrat în posesia rezoluţiei. Atacând-o cu plângere împotriva rezoluţiilor procurorului, omul n-a avut mai mult succes: plângerea i-a fost respinsă recent ca „neîntemeiată şi tardiv introdusă“.

În acest concurs de împrejurări, bărbatul nu crede nici în corectitudinea expertizei grafice a semnăturii sale, solicitată de el în plângerea către parchet şi care a fost făcută la IPJ Olt, dar despre a cărei existenţă a aflat foarte târziu.

Una peste alta, cazul, cusut cu multă aţă albă, reprezintă o dovadă în plus, dacă mai era nevoie, că reformarea Justiţiei, unul dintre cele mai importante deziderate ale României postdecembriste, nu va deveni prea curând o realitate.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here