Chinezu’, spectacol cu pumni din belșug la un botez (VIDEO)

Marian Lazăr, zis Chinezu’, din Slatina, a provocat un scandal monstru în prima parte a acestei luni, la o petrecere pentru care organizatorii au închiriat sala unui restaurant din municipiul-reședință de județ. El a împărțit pumni și coturi cu nemiluita cui îi apărea în față.

Petrecerea a fost organizată la restaurantul Axxa cu ocazia unui botez, iar Chinezu’ s-a numărat printre invitați. Numai că el nu a venit singur, ci și cu câțiva prieteni. După ce a consumat mai multe pahare de alcool, Lazăr s-a încins într-atât că a trebuit să se răcorească împărțind pumni în stânga și în dreapta, lovind invitații care îi ieșeau în cale. Un participant a anunțat evenimentul la 112, însă polițiștilor le-a luat mai bine de o jumătate de oră să sosească la fața locului, potrivit unui martor. A fost nevoie de o nouă solicitare la serviciul național unic pentru apeluri de urgență pentru ca o echipă mixtă de polițiști și jandarmi să intervină. Autorul scandalului a ieșit însă, bine mersi, printre oamenii legii nu strecurându-se, ci părăsind pur și simplu localul ca și când nimic nu s-ar fi întâmplat, în bustul gol.

Mai mult, pentru că nimeni nu dorea să depună o plângere pentru cele întâmplate, nici măcar cei care au încasat pumnii împărțiți cu „generozitate” de Chinezu’, polițiștii au adoptat o atitudine extrem de calmă.

Totuși, oamenii legii au reușit, într-un târziu, să îl identifice pe scandalagiu și să îi aplice o amendă de 500 de lei, pentru tulburarea ordinii publice. „Autorul faptei a fost pedepsit cu aplicarea unei sancțiuni contravenționale în valoare de 500 lei la Legea 61/1991 pentru sancționarea faptelor de încalcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice”, a declarat, pentru Olt Alert, comisarul șef Iuliana Tudor.

Patronul localului susține că el nu a depus la Poliție o plângere pentru distrugere pentru că nu au fost distruse obiecte aparținând restaurantului. „Eu nu aveam de ce să depun plângere, pentru că nu mi-au fost distruse lucrurile, iar sala a fost închiriată pentru petrecerea respectivă. Este însă regretabil că se întâmplă asemenea lucruri la astfel de evenimente la care oamenii vor doar să se simtă bine”, a afirmat patronul localului.

Marian Lazăr este patronul firmei Marchin Trans SRL, specializată în transportul mărfurilor, care în 2011 a fost implicată în scandalul furtului de fier vechi cu complicitatea a doi angajați ai Direcției pentru Administrarea Patrimoniului Public și Privat din cadrul Primăriei Slatina. Chinezu’ nu a putut fi însă acuzat atunci de procurorii DIICOT de săvârșirea vreunei fapte ilegale.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here