IPJ Olt are, în sfârşit, echipă definitivă la conducere

La mai mult de un an şi jumătate de la cutremurul ce a lovit conducerea Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Olt, instituţia are de miercuri, în sfârşit, echipă completă de conducere cu concursuri promovate pe funcţii. După ce, în urmă cu şapte luni, comisarul şef devenea şef al inspectoratului cu acte-n regulă, marţi şi miercuri cei doi adjuncţi ai săi, Nicolae Băduică şi Nicolae Trifu, au susţinut şi promovat concursul pentru funcţiile pe care erau interimari.

După ce, marţi, comisarul şef Nicolae Băduică a promovat concursul pentru ocuparea funcţiei de adjunct al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Olt pe linie de poliţie judiciară, miercuri şi cel de-al doilea post de adjunct al insituţiei a fost ocupat de comisarul şef Nicolae Trifu, care va răspunde de ordinea publică în judeţ. La concursul organizat la sediul Inspectoratului General al Poliţiei Române, Trifu a avut doi contracandidaţi în persoanele comisarului şef Alina Popescu, şefa Serviciului Cabinet şi comisarului şef Ionuţ Sârbu, de la Serviciul Juridic.

Băduică şi Trifu ocupau deja aceste posturi în regim de interimat de anul trecut, după o serie de schimbări operate la nivelul conducerii inspectoratului.

IPJ Olt a fost zguduit, la sfârşitul anului 2012, de mai multe scandaluri care au atras controale din partea Corpului de Control al ministrului de Interne. Mai mulţi ofiţeri au fost atunci cercetaţi disciplinar pentru neglijenţă în serviciu şi deficienţe manageriale, mulţi dintre ei fiind sancţionaţi. Şeful IPJ Olt, comisarul şef Ion Voicu, a cerut, ca şi adjunctul său Emilian Mladin, pensionarea, cel de-al doilea adjunct al inspectorului şef, Valerian Iliescu, fiind transferat la IPJ Dâmboviţa. Şeful Serviciului de Investigarea Fraudelor, Cristian Voiculescu, încă doi şefi de birou din acelaşi serviciu şi şeful Poliţiei Balş, Ion Şotea, au fost destituiţi din funcţii.

În aceeaşi perioadă, polițista Melania Renghea l-a înjunghiat în abdomen pe fostul ei șef, comisarul Gheorghe Barbu din cadrul Secției Rurale Balș, din motive care nu au putut fi probate. Pe fondul acestor scandaluri, la conducerea IPJ Olt a fost numit, prin împuternicire, comisarul şef Mihai Pruteanu de la Poliţia Capitalei, avându-i ca adjuncţi pe comisarii şefi Cătălin Florescu şi Alexandru Vulpe (adus de la IPJ Dâmboviţa). După ce a promovat concursul de postul de inspector şef, Mihai Pruteanu a fost mutat la vechiul său loc de muncă din Bucureşti, locul său la conducerea IPJ Olt fiind preluat de comisarul şef Vulpe, şi acesta reîntors în Dâmboviţa. Lui Vulpe i-a urmat la comanda IPJ Olt comisarul şef Cătălin Florescu, care a şi promovat concursul pe post anul acesta, avându-i ca adjuncţi pe Băduică şi Trifu, şi ei stabili, acum, pe funcţii.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.