Imnul echipei naţionale a fost lansat. Versul “Hai pe ei, pe mama lor”, inclus la solicitarea suporterilor

Federaţia Română de Fotbal (FRF) a lansat, luni, imnul oficial al echipei naţionale, compus de trupa rock Iris, ce conţine un vers – “Hai pe ei, pe mama lor” – introdus în text la solicitarea reprezentanţilor suporterilor.

“Ale, ale, ale, ale, ale / Hai pe ei, pe mama lor / Ale, ale, ale, Hai România / Astăzi vrem victorie / Ale, ale, ale, Hai România, / Ori murim, ori câştigăm”, sunt versurile ultimului refren al imnului compus de membrii trupei Iris, la solicitarea FRF.

Solistul trupei Iris, Rafael, a afirmat că versul a fost introdus ulterior în textul imnului la solicitarea expresă a reprezentanţilor suporterilor. “Acolo este pasajul suporterilor, au insistat şi s-au luptat să existe pasajul acesta. Noi din respect pentru ei l-am adăugat. Am avut câteva discuţii cu suporterii, dar şi cu legende ale fotbalului care ne-au mai dat câteva sugestii.

Reprezentanţii suporterilor şi-au dorit să fie ceva care să-i reprezinte, ceva puţin ieşit din peisaj. Nu e o aluzie la lucruri negative, pur şi simplu înseamnă că şi pe adversari şi pe mamele lor. Pe tot neamul lor. Trebuie să-i convingem că noi vom câştiga. Este cadoul meu de bun venit în trupa Iris, le mulţumesc colegilor că m-au ajutat să îndeplinesc acest vis al meu, de a cânta imnul echipei naţionale de fotbal a României. Sperăm ca până la meciul cu Ungaria să-l înveţe toţi suporterii. Rockul a fost şi va deveni o muzică a maselor şi vrem să mulţumim federaţiei pentru acest suport. Muzica rock va redeveni ceea ce a fost”, a declarat Rafael, care a precizat că suporterii nu au mai avut şi alte solicitări.

Unul dintre fondatorii trupei Iris, Nelu Dumitrescu, a afirmat că scandarea respectivă a intrat deja în vocabularul suporterilor: “Şi la americani au fost probleme în anii ’70, când au început să apară în filme înjurături. Nu ai ce face. Şi în muzica actuală, rapperii folosesc înjurături. Nu ai cum, auzi la televizor când ei strigă «Hai pe ei, pe mama lor». Oamenii s-au obişnuit, face parte din vocabularul unui suporter. Dar nu poţi să vii cu steguleţul şi hai să fii civilizat”.

Preşedintele FRF, Răzvan Burleanu, a evidenţiat rolul important al suporterilor, precizând încă o dată că îşi doreşte ca aceştia să fie reprezentaţi cât mai curând în Comitetul Executiv al federaţiei.

“E un eveniment deosebit dacă ne referim la lansarea imnului echipei naţionale a României. Vrem să regăsim spiritul combativ, dorinţa de victorie, mândria de a fi român şi capacitatea noastră a tuturor românilor de a fi uniţi în jurul unui simbol naţional, echipa de fotbal a României. Vizăm redeschiderea unui traseu al performanţei pentru fotbalul românesc şi reafirmarea fotbalului ca un sport naţional în conştiinţa oamenilor, mai ales a copiilor. Facem tot ceea ce ne stă în putere să creştem condiţiile pentru copiii noştri, să-i readucem din nou pe terenurile de fotbal. A venit vremea să fim din nou suporteri ai echipei naţionale. E vremea binelui, să parafrazez o melodie a trupei Iris. Astăzi, pentru Federaţia Română de Fotbal, suporterii români reprezintă un element fundamental în ceea ce înseamnă dezvoltarea fotbalului românesc. Fără ei acest sport nu ar putea fi practicat. Nu vreau să mai fiţi ignoraţi. Rolul suporterilor este acum unul înţeles şi apreciat şi asumat de către FRF. Fiecare suporter poate găsi în FRF un parteneriat. Încurajăm dialogul cu suporterii şi vrem să-i vedem reprezentaţi cât mai curând în Comitetul Executiv al federaţiei”, a declarat Burleanu.

Referitor la ultimul vers “ori murim, ori câştigăm” şi la o posibilă legătură cu unul din sloganurile liderului fascist italian Benito Mussolini, Burleanu a spus că noul imn al naţionalei nu are nicio conotaţie politică:

“Vă asigur că nu are nicio conotaţie politică sau discriminatorie şi nici Federaţia Română de Fotbal şi nici formaţia Iris nu s-ar fi gândit la aşa ceva. Pot să remarc că am văzut persoane care încearcă să ducă în derizoriu acest proiect, încercând să facă o similitudine între acest mesaj de forţă şi nu ştiu ce mesaj al unui lider fascist. Dacă e să ne uităm la nuanţa întregului mesaj al imnului, o să vedem că acelaşi mesaj se găseşe în imnul naţional «Deşteaptă-te române!». Există întotdeauna câţiva semidocţi de serviciu aflaţi într-o vânătoare de vrăjitoare imaginară”.

Ofiţerul de presă al FRF, Gabriel Berceanu, a declarat, că un fragment de 10 secunde din acest imn va înlocui acordurile din «Ciuleandra», emise la staţia de amplificare după golurile marcate de componenţii naţionalei României. “Este vorba de un fragment de 10 secunde, după fiecare gol al echipei naţionale, şi vom cere aprobarea UEFA. Va înlocui Ciuleandra faptic, dar nu există o situaţie contractuală în ceea ce priveşte prezenţa acelui montaj după fiecare gol”, a precizat oficialul.

România va întâlni naţionala Ungariei, la 11 octombrie, pe Arena Naţională, într-o partidă din cadrul Grupei F de calificare la Euro 2016.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here