Ministrul Sănătăţii, Nicolae Bănicioiu, a vizitat Spitalul Judeţean de Urgenţă Slatina

Ministrul Sănătăţii, Nicolae Băniciou, a vizitat, vineri după-amiază, Spitalul Judeţean de Urgenţă Slatina, unde se află în curs de realizare extinderea Unităţii de Primire Urgenţe cu fonduri de la bugetele Consiliului Judeţean şi Primăriei Slatina. El a fost însoţit de ministrul Bugetului, Darius Vâlcov, de deputatul PSD Florin Iordache şi de conducerea Consiliului Judeţean. După ce a văzut mai multe secţii, demnitarul a promis că se va implica în găsirea unor soluţii rapide pentru reabilitarea spitalului.

Nicolae Bănicioiu a vizitat Unitatea de Primire Urgenţe, dar şi mai multe secţii medicale, precum Neonatologia, Pediatria, Urologia, Chirurgia sau Terapia Intensivă, stând de vorbă cu pacienţii internaţi, solicitând şi primind explicaţii de la directorul unităţii, Andrei Iordache, şi de la personalul medical. Înainte de plecare, demnitarul şi-a luat angajamentul că va sprijini găsirea de soluţii rapide pentru reabilitarea unităţii spitaliceşti.

„După Revoluţie s-a investit mai puţin, cel puţin în sistemul sanitar. Bucureştiul nu a iubit foarte tare Spitalul de Urgenţă din Olt. Dar mă bucur că s-au început aceste demersuri de când a fost preluat la Consiliul Judeţean, şi vom încerca să găsim soluţii, şi mă refer la soluţii rapide. Încercăm şi anul acesta. Pe lângă echipamente medicale, este vorba de partea de reabilitare, pentru că trebuie să aducem spitalul la nivelul 2014. Că spitalul a rămas la nivelul anului de construcţie, 1972. Nu este posibil aşa ceva. Cert e că nu mai poate rămâne ca acum, şi sprinul meu este ca un angajament, mai ales acum când îl am în spate pe domnul Vâlcov. Chiar discutam cu parlamentarii din Olt, care ne-au ajutat să trecem prin Parlament Ordonanţa 2 care ne permite să face investiţii şi să facem alocări către unităţile sanitare din subordinea consiliilor judeţene, şi pot să vă spun că spitalul din Slatina va fi o prioritate pentru noi”, a declarat ministrul Sănătăţii.

Nicolae Bănicioiu a evidenţiat diferenţa de viziune dintre stânga şi dreapta politicii româneşti pe tema spitalelor, arătând că, potrivit unei viziuni de stânga, spitalul va fi întotdeauna un consumator de fonduri.

„Spitalul va fi întotdeauna un consumator de fonduri, însă tocmai asta este diferenţa de viziune între stânga şi dreapta. Întotdeauna în spitale se va justifica investiţia, chiar dacă spitalele nu fac profit, aşa cum vor alţii. Spitalele nu se pot băga într-o categorie în care să judeci lucrurile în alb şi negru. Aici e vorba de o investiţie în fiecare dintre noi, în toţi membrii comunităţii care au parte de tratamente”, a mai spus ministrul Sănătăţii.

Extinderea şi modernizarea UPU Slatina a fost demarată la începutul acestui an şi costă peste 2,8 milioane de lei, sumă pusă la bătaie de Consiliul Judeţean şi de Primăria Slatina. Prin extindere, Unitatea de Primire Urgenţe a fost recompartimentată, beneficiind de o nouă sală pentru triajul pacienţilor, de un nou spaţiu pentru resuscitare şi de o sală specială pentru aparţinători.

Nicolae Bănicioiu a vizitat Spitalul Slatina însoţit de ministrul delegat pentru Buget, Darius vâlcov, fostul primar al Slatinei, de deputatul PSD Florin Iordache şi de conducerea Consiliului Judeţean Olt, preşedintele Paul Stănescu şi vicepreşedintele Marius Oprescu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.